Conflict deschis între Anamaria Prodan și Gigi Becali: „Un om mic!”. / „Eu nu mai lucrez cu femei!”
Transferul lui Dennis Man la Parma i-a adus pe Gigi Becali și pe Anamaria Prodan în mijlocul unui conflict de toată frumusețea. Soția lui Laurențiu Reghecampf îl atacă pe finanțatorul Stelei și spune că omul de afaceri nu ar fi putut suporta ca o femeie să fie cea care realizează cel mai scump transfer din istoria Ligii 1.
Mai mult, Anamaria Prodan susține că a fost sărită din schemă la transferul lui Man, Gigi Becali preferând să realizeze mutarea cu ajutorul vărului Ioan Becali, care, potrivit omului de afaceri, ar fi obținut o sumă mai avantajoasă.
„Am văzut declarațiile, ce aș putea să spun? Doar că sunt atât de dezamăgită și am un gust amar. Într-adevăr, tot ceea ce mi-au spus oameni foarte importanți din presă, din sport s-a adeverit. Mi-aduc aminte și zâmbesc cum îi luam apărarea lui Gigi Becali și spuneam că e foarte corect.
Aș vrea să-mi mențin părerea, dar ceea ce a făcut și cum a reacționat arată că e foarte mic și arată că n-o să mai existe nimic din partea mea, niciun transfer.
Eu l-am ajutat pe omul ăsta incredibil și când era la pușcărie, poate n-a știut nimeni niciodată că atunci eu și soțul meu am avut grijă să nu se aleagă praful, am adus jucători și n-am cerut niciun comision.
Citește și: Fiica sexy-impresarei Anamaria Prodan a răvășit Capitala cu un Maybach de 200.000 de euro
„I-am adus milioane”
Nu le-am luat comision, pentru că știam că e în pușcărie. I-am vândut pe milioane, zeci și zeci de milioane, jucători în ultimele 6 luni și puteam să-i iau eu liberi de contract, Bourceanu, Popa, Szukala, Sânmărtean. N-am făcut niciodată așa ceva. I-am adus milioane pe ei! Deci eu pentru Gigi Becali am fost atât de dreaptă și atât de corectă încât sunt foarte mândră.
Am tăcut, am zis că dacă Gigi Becali e fericit că l-a băgat pe Giovanni, e OK. I-a dat mandat oficial să negocieze, nu m-a deranjat. Acest transfer mi se datorează 100%. Am să prezint fiecare mesaj și mail oficial în ultimele 6 luni pe care eu le-am avut cu Parma.
E toată corespondența, zoom-uri făcute între noi, discuțiile mele cu Man, cu tatăl lui. Am totul scris, nu sunt o nebună să spun că am făcut cel mai mare transfer. Patronul Stelei (n.r – FCSB) a primit ofertă oficială de la mine. De disperare, ca o femeie să nu facă un asemenea transfer… cu Stanciu nu a avut ce face Giovanni Becali, controlul era deplin, la Anderlecht eram ca la noi acasă”, a spus Anamaria Prodan, la Pro X.
„Nu mai vorbesc în viața mea cu Anamaria”
Gigi Becali a susținut că nu va mai realiza niciodată afaceri cu o femeie, în discursul în care își prezenta varianta pentru aparenta dispută între Anamaria Prodan și firma de agenți deținută de frații Becali privind transferul lui Dennis Man.
„Nu mai vorbesc în viața mea cu Ana, nici n-o să mai vorbesc în viața mea. Nu mai discut în viața mea cu femei. Eu am primit oferta de la Ana, na, că trebuie să-i pronunț și numele acum, dar n-o voi mai face.
Îți dau cuvântul că nu mai vorbesc în viața mea cu Anamaria, îi dau bună ziua, dar nu mai discut cu femei, care e problema? Problema a fost că ea, când mi-a trimis mie ofertă de 10.000.000 de euro, cu o oră înainte vorbisem cu patronul Parmei și mi-a făcut ofertă de 13.000.000 plus 2.000.000 bonusuri, iar ea făcea ofertă de 10.000.000 plătibili în patru ani?
Tu îți dai seama că eu vorbeam? Ce să zic atunci? Nu mă interesează de ea. Eu am greșit. Eu nu mai lucrez cu femei. Am făcut o greșeală pentru că e nevasta lui Reghe… ce, dacă zice Reghe ceva? Nu mai vorbesc nici cu Reghe. Ce îmi trebuia mie să vorbesc cu o femeie? Femeia e frumoasă acolo, manechin, ”, a declarat Gigi Becali, la ProX.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.