Continuă tensiunile în cadrul familiei regale britanice. Se pare ca acestea par să se accentueze, mai ales acum, odată cu întoarcerea prințului Harry în Marea Britanie. Fratele prințului William va participa la festivitățile dedicate aniversării a zece ani de la Jocurile Invictus. Întrebarea care stă pe buzele este dacă familia regală ar putea avea o reuniune.
Regele Charles a comunicat că nu își va putea face timp să se întâlnească cu fiul său din cauza unui program foarte încărcat. Cu toate acestea, există speculații că prințul Harry ar putea avea ocazia să o reîntâlnească pe cumnata sa, Kate Middleton, cu condiția ca anumite circumstanțe să fie îndeplinite.
Iată care este condiția impusă de Prințesa de Wales pentru a se revedea cu fratele soțului ei!
Conform unor informații apărute în cotidianul britanic Mirror, există o condiție pentru ca prințesa Kate să se întâlnească cu Prințul Harry. Ingrid Seward, redactor-șef al revistei Majesty și expert în familia regală britanică, sugerează că soția prințului William ar putea fi de acord să îl revadă pe Harry numai dacă regele Charles va solicita acest lucru.
Cu toate acestea, având în vedere tensiunile din familia regală și nemulțumirea monarhului față de fiul său, șansele unei întâlniri între cei doi cumnați sunt considerate reduse.
În acestea momente, relația dintre cei doi fii ai regelui Charles, prinții Harry și William, este una extrem de tensionată. Prințul William se concentrează pe grija soției și a celor trei copii, ceea ce aduce un stres suplimentar în calea unei posibile întâlniri. Ultima dată când cuplurile Sussex și Cambridge s-au întâlnit a fost în septembrie 2022, cu ocazia funeraliilor de stat ale Elisabetei a II-a.
În momentul în care Kate Middleton a făcut public diagnosticul de cancer pe data de 22 martie 2024, Prințul Harry și Meghan Markle i-au transmis un mesaj de susținere prințesei Catherine și familiei acesteia.
În ciuda tuturor tensiunilor care există în familia regală, există posibilitatea unei întâlniri între prințul Harry și tatăl său, regele Charles al III-lea. Surse apropiate sugerează că Harry așteaptă cu nerăbdare să se reunească cu tatăl său.
Cei doi s-au văzut pentru scurt timp în februarie, după ce Regele Charles al III-lea a anunțat diagnosticul său de cancer. Întâlnirea lor a fost însă scurtă, durând doar 45 de minute.