Condamnarea la închisoare a bogătașului a dărâmat-o pe fiica acestuia!
Afaceristul Ioan Niculae, desemnat în 2013 cel mai bogat român, riscă să ajungă pentru a doua oară după gratii. Judecătorii l-au condamnat din nou la trei ani și șase luni de închisoare în dosarul Interagro, doar că mai există o cale de atac a deciziei. La scurt timp după pronunțarea sentinței, CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA le-a întâlnit, împreună, pe fosta soție a miliardarului și pe fiica lui, Adina, vizibil îngrijorate de veste.
Doar doi ani a răsuflat Ioan Niculae ușurat, că iar a dat de probleme. Patronul grupului Interagro a fost condamnat joi, pe 1 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani şi șase luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. De asemenea, femeia despre care s-a vehiculat că i-ar fi devenit iubită, iar apoi soție, Nicoleta Mariana Toncea, a primit și ea trei ani de închisoare. Din fericire pentru ei, decizia nu este încă definitivă.
Inițial, Niculae a fost eliberat condiționat în 2016 (fiind condamnat la doi ani și șapte luni ) pe motiv că a fost un deținut-model. El le-a spus judecătorilor că s-a implicat în toate activitățile penitenciarului, ba chiar a scris și cinci lucrări științifice în numai trei zile. Normal că au existat suspiciuni cu privire la acest ultim aspect, doar că, într-un final, nu a mai contat.
Adina și mama ei, puse pe gânduri
Un lucru este cert, toată familia miliardarului este afectată de această veste. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA le-a întâlnit pe fosta soție a omului de afaceri, Domnița Niculae, și pe fiica ei cea mică, Adina, puțin îngrijorate de situație.
S-a vehiculat că după divorțul lui Ioan Niculae de Domnița, Adina ar fi „trecut” de partea tatălui, doar că realitatea pare să arate altfel. Cele două sunt destul de apropiate, dovadă că Adina și-a luat mama pentru a-și rezolva treburile la o bancă din București. La ieșire, fiecare căzuse pe gânduri, mai ales că, acum, cu siguranță, aveau și motive. Adina, cel puțin, are foarte multe pe cap, și asta pentru că de când tatăl ei a dat de probleme cu legea, cam toate afacerile lui importante au fost preluate de către ea, cu o mână forte.
Fiica cea mică a miliardarului a ales să se îmbrace, totuși, contrastant cu starea ei de spirit. Așa că a optat pentru haine foarte colorate: o geacă galbenă, o pereche de pantaloni albaștri și o pereche de mocasini argintii.
(Citește și MOȘTENITOAREA UNEIA DINTRE CELE MARI AVERI DIN ROMÂNIA E ”SPIONATĂ” NON-STOP DE IUBIT! )
După ce și-au rezolvat treburile la bancă, amândouă s-au urcat apoi într-un superb Porsche, condus de Adina, și nu au mai schimbat prea multe cuvinte în timpul mersului.
Ioan Niculae a divorțat după 31 de ani de căsnicie
Miliardarul a divorțat de soția lui, Domnița Niculae, după o relație care a durat 31 de ani. Acţiunea a fost intentată de soţie, care a cerut inclusiv jumătate din avere. Avocaţii lui Ioan Niculae au solicitat însă instanţei ca procesul să fie declarat secret.
Motivul divorțului pare să fi fost o altă femeie, care a apărut la mijloc. Ca mai apoi Niculae să se și căsătorească cu ea, dacă ne uităm în rechizitoriul procurorilor. Pentru că Nicoleta Mariana apare și ea în anchetele procurorilor, cu statut schimbat, fiind chiar condamnată în acest ultim dosar al miliardarului.
Mărirea și decăderea celui mai bogat român
Potrivit Top 300 Capital ”Cei mai bogaţi români”, în 2013 Ioan Niculae a deținut o avere de 1,7 miliarde de euro şi avea un avânt teribil în afacerile din agricultură, industria chimică, energie şi turism.
(Citește și: AMOR IN STRADA! TATAL EI E CEL MAI BOGAT ROMAN )
După ce devenise numărul 1 în ceea ce privea posesia şi administrarea pământului, Niculae ajunsese numărul 1 şi în domeniul producţiei de îngrăşăminte chimice. El lucra 18.000 de hectare de teren agricol. În acelaşi timp, omul de afaceri începuse să producă şi energie. Era pe val şi avea planuri măreţe. Îşi dezvoltase centrale electrice în cogenerare, care produceau mai mult decât consuma grupul de firme Interagro, scrie capital.ro.
După ce a început să aibă probleme cu legea, și afacerile lui au avut de suferit. Averea actuală nu mai poate fi stabilită exact, pentru că afaceristul a decis să-și transfere bunurile și firmele pe numele celor trei femei din viața lui: fiica, soția și fosta soție.