Concediu de coșmar pentru un cuplu de români în Grecia: „În interior am avut cea mai neplăcută supriză, pe holuri zburau păsări și…”
Ceea ce trebuia să fie un concediu plăcut în Grecia s-a transformat într-un coșmar pentru un cuplu de români. Au avut parte de o experiență extrem de neplăcută când a descoperit condițiile de cazare. Aceștia bănuiește că au fost victimele unei escrocherii.
Nu sunt puțini românii care aleg să petreacă vacanța de vară în afara țării, însă unele experiențe din timpul concediilor par să fie desprinse dintr-un scenariu gândit greșit. Este și cazul unor român care s-au declarat dezamăgiți de concendiul planificat în Grecia. Aceștia și-au rezervat cazarea pe Booking, însă când au ajuns la destinație au constatat că sunt victimele unei escrocherii. Citește și: CUM RĂMÂI FĂRĂ PERMIS ÎN DRUM SPRE GRECIA SAU ALBANIA. GREȘEALA CARE TE LASĂ PIETON ÎN EUROPA
Concediu de coșmar pentru un cuplu de români în Grecia
Dezgustat de condițiile de cazare din Grecia, una dintre victime a încercat să ia legătura cu proprietara apartamentului rezervat, însă nu i s-a mai răspuns la mesaje. În ultimă instanță, acesta a încercat să reclame condițiile de cazare și calitatea serviciilor pe site-ul Booking, însă reprezentanții platformei nu și-au asumat nicio parte din vină.
Mai mult de atât, acesta a primit un mesaj din partea site-ului în care este înștiințat că trebuie să rezolve situația singur – direct cu proprietarii apartamentului din Grecia. Întâmplarea a avut loc pe data de 1 iulie 2024, însă bărbatul și-a făcut publică povestea abia acum – pe un grupul de Facebook – ”Forum reclamații”.
”Țin să menționez că scriu sub anonimat deoarece pe grup sunt prieteni și membri ai familiei pe care n-aș vrea să-i sperii sau să-i întristez deocamdată. Am nevoie de un sfat în privința următorului lucru: bănuiesc că am fost victima unei escrocherii prin intermediul Booking, iar acum acest site nu vrea în niciun fel să-și recunoască problema. În aprilie am făcut o rezervare la Mini mountain view _ next to the sea, în localitatea Possidi, prin Booking.com. Am ajuns în data de 1 iulie, proprietara mi-a trimis un mesaj cu un număr de telefon al altei persoane care urma sa ne deschidă apartamentul.
Am sunat-o și ne-a invitat în interiorul locației (vorbea engleză foarte prost). În interior am avut cea mai neplacută surpriză, pe holuri zburau păsări și aveau cuiburi, o mizerie de nedescris, camera cu mobilier foarte vechi și baia era de nefolosit, totul murdar și ruginit. Am făcut câteva poze, i-am spus acelei persoane că nu putem rămâne în condițiile acelea insalubre și ne-a trântit ușa în nas. Imediat am încercat să dam de proprietara care nu a răspuns la mesaje. Prin urmare am luat legătura cu serviciul clienți de la Booking care ne-a promis că va rezolva situația. Astăzi am primit mesaj și de la ei că nu ne pot compensa și că va trebui sa ne rezolvam problema cu proprietarii apartamentului.”, se arată în mesajul bărbatului. Citește și: VACANŢĂ DE COȘMAR ÎN GRECIA! AVIONUL S-A ÎNTORS DE DOUĂ ORI DIN ZBOR