Zilele acestea, Alina a fost la un hotel de 4 stele din Eforie Nord, alături de familie. A plătit o sumă frumușică pentru patru nopți de cazare, dar când a văzut ce condiții avea de banii plătiți, a regretat alegerea. Enervată de situație, i-a „pârât” pe hotelieri pe rețelele de socializare.
Încă un caz de „țeapă” la Marea Neagră a fost semnalat de Alina. Dorind un concediu binemeritat, a ales un hotel de 4 stele, cu preț pe măsură. Când a ajuns la destinație, mare i-a fost dezamăgirea. Nici măcar două stele, spune ea, nu ar fi meritat cazarea.
Chiar dacă pe Booking și pe alte site-uri pentru cazări locația arată de vis, realitatea pare a fi cu totul alta. Hotelul are, cu siguranță, nevoie urgentă de o serie de reparații, condițiile fiind inimaginabile.
„Evitați hotelul Mondial din Eforie Nord. Hotel de 4 stele care nu merită nici măcar două stele. Încă îmi este greu să accept că ce am găsit acolo poate fi adevărat… Ar fi multe de scris. Prefer să atașez câteva poze.
Trist, trist și revoltător. Cum este posibil ca un astfel de hotel încă să mai funcționeze? Cine oferă autorizație să fie clasat ca hotel de 4 stele? Își bat joc de banii și vacanțele oamenilor… Sunt încă șocată de ce condiții am putut găsi acolo”, a spus Alina pe un grup destinat celor care își spun experiențele din vacanțe.
Pentru a vedea toate imaginile de la hotelul de 4 stele din Eforie Nord, intrați în GALERIA FOTO a acestui articol.
(CITEȘTE ȘI: Cum să dai atâția bani pe litoral, Eforie Nord, pe 2 ouă ochiuri? Prețurile au luat-o razna în iulie)
Alina a mers cu soțul și cu copilul lor, de 12 ani, la hotelul cu pricina din Eforie Nord. Pentru cele 4 nopți de cazare, au scos din buzunar nu mai puțin de 2.600 de lei. În această sumă, a intrat camera triplă și micul dejun.
„Menționez că am ales varianta cu camera triplă, care era mai scumpă decât varianta cu pat suplimentar. Știu că e greu de crezut în ce hal își bat joc în continuare. Nu cred că autoritățile în măsură vor face ceva încât hotelul să fie închis, deși noi am făcut reclamație”, a adăugat turista pe grupul de Facebook.
Amintim faptul că prețul hotelului diferă, în funcție de cerere. Așadar, chiar dacă Alina a dat 750 de lei pe noapte, unii plătesc și mai mult și sunt nevoiți, pentru a nu-și pierde banii, să stea în asemenea condiții.
(CITEȘTE ȘI: Cât trebuie să scoți din buzunar dacă vrei să te cazezi la hotelul Andreei Bănică, din Eforie Nord)