COMUNICAT DE PRESĂ. Implementăm ultimele recomandări ale experților Jaspers în vederea proiectării extinderii Magistralei M2 până în comuna Berceni

Publicat: 15/06/2023 | 21:09

Proiectul extinderii Magistralei M2 până în comuna Berceni a intrat în linie dreaptă! Beneficiind de sprijinul experților Jaspers, consultanții oficiali ai Comisiei Europene, proiectanții, care au misiunea de a stabili viitorul traseu al metroului, dincolo de Șoseaua de Centură, implementează ultimele recomandări de natură tehnică, referitoare la configurarea liniei de metrou, pentru ca noua infrastructură să corespundă, pe de o parte, normativelor de transport în vigoare la nivel european, dar și să răspundă, pe de altă parte, cerințelor socio-economice de dezvoltare ale localităților din sudul Capitalei, previzionate pentru următorii ani.

Astfel, potrivit experților Jaspers, organismul european care avizează și monitorizează proiectele cu finanțare europeană nerambursabilă de la nivelul Uniunii Europene, cu o valoare mai mare de 50 de milioane de euro, extinderea magistralei de metrou dincolo de Șoseaua de Centură trebuie să fie corelată cu tendințele de dezvoltare demografică, anticipate pentru zona de sud a Bucureștiului și, împreună, să constituie bazele dezvoltării unei noi comunități sigure și durabile în sudul Capitalei.

Pentru aceasta, experții Jaspers recomandă ferm, ca în paralel cu extinderea magistralei M2 până în comuna Berceni, proiectanții să aibă în vedere configurarea și implementarea unui nou concept urbanistic, care să vizeze crearea și dezvoltarea unei noi zone rezidențiale, destinate celor 27.000 de oameni care, potrivit studiilor socio-demografice, ar putea să locuiască în următorii ani în această zonă.

Noul cartier va putea fi dezvoltat în jurul a două dintre cele trei stații de metrou ale noului traseu al Magistralei M2, care va pleaca de la stația Tudor Arghezi din Sectorul 4 al Capitalei, recent finalizată de administrația locală. Gândit ca un mediu urban de înaltă calitate, cu clădiri de locuințe moderne, eficiente din punct de vedere energetic, conectate la o rețea de utilități publice (alimentare cu apă, colectare și tratare deșeuri, telecomunicații, electricitate și gaze) corespunzător dimensionată, cu spații comerciale incluse, cu o rețea de străzi bine dezvoltată, dar și cu spații verzi și zone de relaxare, noul cartier va fi conectat  la centrul orașului prin intermediului prelungirii magistralei M2, care va trece prin imediata apropiere a acestor locuințe și care le va asigura astfel oamenilor un mijloc de transport  rapid, nepoluant și sigur către școli, spitale, centre comerciale, instituții publice din București.

Totodată, experții Jaspers au acordat o atenție deosebită parcărilor publice, la sol și de tip Park&Ride, ce urmează a fi amenajate, atât în zona noului cartier cât și în apropierea noilor stații de metrou, pentru a evita aglomerația și a asigura un trafic fluent pentru cele aproximativ 10.000 de vehiculele, preconizate ca aparținând viitorilor rezidenți.

Toate recomandările specialiștilor Jaspers, mai sus menționate, alături de alte detalii de natură tehnică, se vor regăsi în Studiul de Fezabilitate al proiectului de extindere al magistralei M2 de metrou până în comuna Berceni.

Sectorul 4 al Municipiului București

Biroul de presă

Purtător de cuvânt: Violeta BOERESCU