Comuna din România cu cei mai mulți asistați social. Mulți dintre locuitori nu au muncit niciodată în viața lor

Publicat: 05/11/2022 | 17:24
Comună din Dolj Sursă foto: Captură Observator

Este vorba despre comuna Catane din judeţul Dolj. Aici locuiesc cei mai mulți români care sunt asistați social de către stat, iar, mare parte dintre ei nu au muncit nici măcar o oră în viața lor. Guvernul a luat măsuri, iar în prezent, dacă nu se angajează, cetățenii nu vor mai primi ajutor financiar.

Potrivit noilor reguli impuse de către Guvern, românii care trăiesc din ajutoare sociale şi refuză un loc de muncă pierd banii de la stat, pentru cel puţin un an. Oficialii de la Bucureşti se laudă că, în ultimii 10 ani, numărul beneficiarilor de ajutoare sociale s-a redus drastic, de la 400.000 de mii la 150.000 de mii. În unele sate ale ţării, realitatea bate statistica.

Astfel, într-o postare făcută pe pagina personală de Facebook, ministrul Muncii se laudă cu cifrele care îi dau curaj.

”Mai puţini asistaţi social. Deși lupta cu sărăcia nu este ușoară și uneori pare că este în zadar, cifrele ne dau curaj: Dacă în anul 2011 aveam 400.000 de beneficiari de ajutor social, astăzi am ajuns la 150.000 și vreau să le mulțumesc tuturor celor care lucrează neobosit, zi de zi, pentru a-i scoate pe semenii lor din sărăcie”, a scris Marius Budăi.

CITEȘTE ȘI: VESTE BUNĂ PENTRU ROMÂNII CARE NU AU UN LOC DE MUNCĂ. SE CAUTĂ 20.000 DE PERSOANE NECALIFICATE

Locuitorii din comuna Catane se plâng că nu își găsesc locuri de muncă

La ora actuală, comuna Catane, din judeţul Dolj, este fruntaşă la persoane fără ocupaţie. Mulţi trăiesc din ajutorul social. Mai mult, locuitorii din zonă se plâng că nu găsesc locuri de muncă şi că de la o anumită vârstă nimeni nu îi mai angajează.

”Ce vârsta aveţi?

27 de ani.

Şi, aţi lucrat, până acum, vreodată?

Aici la noi? N-am lucrat. Nu avem locuri de muncă. Unde să lucrăm?

La Craiova sau în altă parte aţi căutat?

Păi n-am căutat că e foarte departe.”

”Cum vă descurcaţi, aveţi bani?

Nu. Nu avem, de unde să avem.”

”Dumneavoastră cu ce vă ocupaţi?

Cu nimica. Acas’.

Ce vârstă aveţi?

39.

Nu aţi lucrat niciodată?

Am căutat. Dacă nu găsim, unde să mergem?”

”Am 54 de ani. Când aud de vârstă, nu se poate. Caută numai din ăştia, tineret.

Aveţi vechime?

Da.

Ce vechime aveţi?

Aproape 25 de ani”, potrivit unui reportaj realizat de către Observator.

Criză de personal pe piața muncii

Cu toate că multe persoane se plâng că nu își găsesc locuri de muncă disponibile, realitatea este alta. Piața muncii se confruntă cu o criză de personal. Puține și neatractive pentru cei fără ocupație, locurile de muncă disponibile la ANOFM rămân vacante chiar şi luni de zile. O mie sunt disponibile acum în Dolj. În timp ce numărul celor care încasează ajutor social se apropie de 10 mii de persoane.

VEZI ȘI: CARE A FOST PRIMUL LOC DE MUNCĂ AL LIDIEI BUBLE. ARTISTA A RECUNOSCUT FĂRĂ RUŞINE: „PRIMEAM 1 MILION PE ZI”