Compot pentru iarna

De: Cancan
Publicat: 09/09/2010 | 00:00

Complexitate: mica Timp de preparare: o ora Ingrediente pentru 4 borcane de 800 ml: Circa 400 g de fructe pentru fiecare borcan prune; struguri; caise; piersici; felii de lamaie; 15 linguri de zahar; 4 linguri de zahar vanilat. Cum se face: Se aleg fructe proaspete, intrucat cele coapte sau trecute se sfarama si devin cremoase. Ele trebuie sa fie tari, iar de preferat este sa le spalati in apa foarte rece inainte de preparare. Curatati-le de codite si de „bubite”. Apoi, taiati fructele in jumatati si eliminati samburii. Lamaia se taie si ea in felii groase, apoi in sferturi. Separat, puneti pe foc o oala cu apa in care puneti 15 linguri rase de zahar. Lasati zaharul sa se dizolve. Puneti fructele in borcane, dar nu le amestecati intre ele. In fiecare borcan adaugati si cateva felii de lamaie. Acum umpleti borcanele cu siropul obtinut si mai adaugati pentru fiecare borcan cate o lingura de zahar vanilat. Amestecati bine, infiletati capacele si puneti-le in cuptor la foc mic, pana cand dau in cateva clocote (circa 15 minute). Lasati borcanele in cuptor, sa se raceasca pana a doua zi. La final, nu trebuie decat sa le depozitati intr-o camara racoroasa pana la iarna. Pont! Pentru un gust mai special adaugati in borcane si 2-3 bete de scortisoara.