Companiile aeriene anunță că prețurile biletelor de avion ar putea să explodeze. “Epoca zborurilor accesibile va lua sfârșit!” Cum s-a ajuns în această situație

Publicat: 09/05/2020 | 15:21

Regulile de distanțare socială ar urma să fie valabile inclusiv în avioane, motiv pentru care prețul biletelor ar putea să crească semnificativ. Companiile nu sunt de acord ca scaunul din mijloc să rămână gol și amenință că “epoca zborurilor accesibile va lua sfârșit”.

VEZI AICI: UN BĂRBAT CARE ȘTIA CĂ ESTE INFECTAT CU CORONAVIRUS A VENIT CU AVIONUL DIN MADRID, ÎN BUCUREȘTI, ÎMPREUNĂ CU ALȚI 60 DE PASAGERI! PACIENTUL A FOST LUAT CU IZOLETA IMEDIAT DUPĂ ATERIZARE

Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) susține că un loc distanță între călători nu va asigura o separare de 1-2 metri, așa cum recomandă autoritățile, în contextul pandemiei de coronavirus.

Potrivit IATA, dacă măsura ca scaunele din mijloc să rămână neocupate va rămâne valabilă, prețul biletelor de avion ar urma să explodeze.

Epoca zborurilor accesibile va lua sfârșit. Față de 2019, tarifele aeriene ar trebui să crească dramatic – între 43% și 54% în funcție de regiune”, se arată într-un comunicat de presă.

SCUMPIRE. Prețurile biletelor de avion pot crește cu 50%, în urma crizei provocată de COVID-19 / Care este motivul

„Păstrarea scaunului din mijloc neocupat, nu este o soluție!”

Mediul din cabina aeronavelor face dificilă, în mod natural, transmiterea virusurilor. Astfel se explică numărul redus de cazuri de infectare la bord. Scopul nostru imediat este de a crește suplimentar siguranța în aeronave, astfel încât pasagerii și echipajele să revină cu încredere la călătoria cu avionul. Screeningul, acoperirea feței și măștile de protecție sunt măsuri pe care le recomandăm. Însă păstrarea scaunul din mijloc neocupat, nu este o soluție”, a precizat Alexandre de Juniac, Director General și CEO al IATA.

NU RATA: CÂND SE VOR RELUA ZBORURILE ȘI ÎN CE CONDIȚII. ANUNȚUL FĂCUT DE UN COMISAR EUROPEAN DUPĂ CE RESTRICȚIILE SE RIDICĂ PE 15 MAI

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult