Mai multe persoane s-au strâns în Piața Victoriei pentru a comemora moartea lui Ilie Gâzea, bărbatul din Turnu Măgurele care a fost la mitingul diasporei și a decedat la câteva zile după incidentele de pe 10 august.
Oamenii s-au strâns pentru a aprinde o lumânare în memoria lui Gâzea, bărbatul care a decedat în urma unei hemoragii digestive. La un moment dat, s-a presupus că acesta a trecut în neființa ca urmare a inhalării gazelor lacrimogene.
Lui Gâzea i s-a făcut rău în timpul protestului și a fost scos din mulțime de câțiva oameni. A fost supus unui control medical, dar a refuzat apoi să fie dus la spital.
Oamenii care luni seara au creat ad hoc un altar cu lumânări și au adus o fotografie cu Ilie Gâzea din ziua protestului când ținea cu batista la nas din cauza gazelor consuderă că bărbatul a murit după acțiunea în forță a jandarmilor.