Comandament pentru SITUAŢII DE URGENŢĂ la Guvern: Codul galben de inundaţii va fi ridicat, dar ploile continuă. O NOUĂ AVERTIZARE

De: Cancan
Publicat: 08/06/2013 | 10:14

„E posibil ca în orice zi şi în orice localitate să fie soare de dimineaţa până la ora 15-16, iar atunci să fie o ploaie de 40 litri pe metru pătrat, după care să se oprească. Putem avea inundaţii locale, pe râurile mici, din cauza acestor fenomene caracteristice acestei perioade şi care, pentru următoarele zece zile, pot apărea pe teritoriul României”, a spus directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.

Potrivit estimărilor Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge, în perioada 14-15 iunie, o valoare maximă estimată la 10.500 de metri cubi pe secundă, sub valorile maxime de debite înregistrate în intervalul 11-13 aprilie 2013, respectiv de 11.900 de metri cubi pe secundă, când nu au fost înregistrate mari pagube.

Autorităţile au amintit că, în ultimele zile, două persoane au decedat din cauza fenomenelor meteo, respectiv o persoană luată de viitură în judeţul Vaslui şi o altă persoană lovită de fulger în judeţul Prahova.

Ploile au afectat 6 judeţe şi 11 localităţi, inundând şase locuinţe în judeţul Botoşani, patru drumuri judeţene (câte două în Vrancea şi Neamţ) şi opt drumuri comunale în cinci judeţe, precum şi o suprafaţă de 528 hectare teren agricol.

Mai mulţi prefecţi au absentat de la şedinţa comandamentului pentru situaţii de urgenţă, find plecaţi în delegaţie, inclusiv cei din Timiş (aflat în Norvegia), Tulcea, Vâlcea şi Bucureşti.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtună pentru 15 judeţe din jumătatea de est a ţării, unde începând de joi, ora 18.00, până vineri, la ora 22.00, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină.

Râurile mici din nouă judeţe din estul ţării se află sub cod galben de inundaţii, de joi de la ora 20.00 până sâmbătă la ora 10.00, potrivit unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Avertizarea de cod galben se instituie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Suşiţa, Putna, Râmnicu Sărat (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Vaslui şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) şi pe afluenţii Prutului inferior din judeţele Vaslui şi Galaţi.

Creşterea nivelului apelor Dunării a afectat în ultimele zile Germania, Austria, Cehia şi Slovacia.

La Budapesta, viitura este aşteptată pentru luni, cu un nivel de 885 de centimetri, care va depăşi recordul de 860 de centimetri din 2006, scrie MEDIAFAX.RO

L.C