Coman poate pleca gratis din iarna
FABULOS. Venit la FC Brasov din postura de jucator liber, Dani Coman castiga aproximativ 350.000 de euro pe an Cosmin Mocanu Dupa mai bine de doi ani in care s-au investit aproximativ 15 milioane de euro in echipa stegarilor, Viorel Moldovan ar putea pierde la finalul turului mai multi fotbalisti din cauza restantelor salariale. Adus la FC Brasov de catre nasul Razvan Lucescu, Coman este foarte aproape de o despartire nu tocmai amiabila de gruparea de sub Tampa. In ciuda faptului ca se afla la doar doua puncte de lider, FC Brasov se confrunta in acest moment cu grave probleme financiare care ar putea destabiliza serios echipa in pauza de iarna. Asta pentru ca mai multi elevi ai lui Viorel Moldovan nu si-au mai primit salariile de luni bune si sunt hotarati ca din iarna sa plece, printre acestia aflandu-se si portarul nationalei, liderul din vestiar in clasamentul salariilor. Pe langa Dani Coman, de la Brasov se mai asteapta ca si presedintele gruparii, Dinu Gheorghe, sa paraseasca clubul tot din pricina dificultatilor financiare din ultimul timp. Dar oficialul brasovean nu va pleca singur, fiind cunoscut faptul ca este legat contractual de mai multi componenti ai lotului, printre care Ezequias, Luis Duarte si Roman, de ultimii doi fotbalisti Steaua interesandu-se in mod sistematic.