Colega care-și petrecea nopțile cu Radu Vâlcan, de la Insula Iubirii, fără ca ea să aibă habar. Cum a început povestea de iubire dintre prezentatorul de la Antena 1 și Adela Popescu

Publicat: 08/08/2023 | 08:08

Povestea de iubire dintre Radu Vâlcan și Adela Popescu a început în anul 2011, iar în 2015 au decis că este timpul să devină soț și soție, însă nu mulți sunt cei care știu că flacăra iubirii dintre ei s-a aprins pe platourile de filmare, acolo unde, de altfel, s-au cunoscut.

Se poate spune că pasiunea pentru actorie a fost cea care i-a unit pe cei doi. În 2011, pe platourile de filmare ale serialului ”Iubire și onoare”, Radu Vâlcan a experimentat una dintre cele mai frumoase perioade din viața lui. Prezentatorul de la Insula iubirii a fost primul care a simțit fiorii dragostei, ce aveau să-i dea mari bătăi de cap. După multe ore de filmare împreună, actorul și-a dat seama că s-a îndrăgostit de colega lui. În cadrul unui interviu, Radu Vâlcan a vorbit despre începuturile relației cu femeia ce avea să devină mama copiilor săi.

Am repetat și am filmat foarte mult împreună până să-mi dau seama că Adela îmi provoacă insomnii, că nu mă pot odihni gândindu-mă la ea, că mă face să uit de oboseală, că mă revigorez în preajma ei. La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu. Aș putea să zic că a fost cea mai pură, inocentă, plină de profunzime perioadă din viața mea. Iată, acum, după ani și ani, îi dedic fiecare ritm/pace/performanță obținute în fiecare dimineață la jogging”, a declarat Radu Vâlcan pentru Viva!

Radu Vâlcan, soțul Adelei Popescu, a vorbit despre cum i s-a schimbat viața

Citește și: NOAPTE DE AMOR PETRECUTĂ DE RADU VÂLCAN CU O CONCURENTĂ DIN EMISIUNEA LA CARE PREZENTATORUL DE LA „INSULA IUBIRII” A LUPTAT PENTRU O CAUZĂ NOBILĂ. AVENTURA UITATĂ A VEDETEI DE LA ANTENA 1

Se spune că nimic nu este întâmplător, iar Radu Vâlcan a simțit-o pe propria piele. Până să o întâlnească pe Adela Popescu, prezentatorul de la Antena 1 nu avea niciun gând să se așeze la casa lui. Momentul în care lucrurile s-au aranjat în mintea lui a fost în timpul primei vacanțe petrecute împreună cu iubita și, totodată, colega lui.

Adela Popescu și Radu Vâlcan/ Sursă foto: Instagram

„Aș putea să zic că a fost cea mai pură, inocentă, plină de profunzime perioadă din viața mea. (…) vacanța aceea a accelerat cumva lucrurile și ne-a ajutat să ne lămurim că ne place să ne trezim unul lângă celălalt. La întoarcere, ne-am mutat împreună. Cred că în viață nimic nu este întâmplător.

Probabil că așa a fost și în cazul nostru. Niciodată nu mi-am dorit să mă așez la casa mea, n-aveam niciun motiv s-o fac. Într-adevăr, a apărut Adela ca să mă facă să-mi doresc să mă așez la casa noastră. Sunt un norocos, a apărut, atât!”, a mai povestit Radu Vâlcan.

Patru ani i-au trebuit lui Radu Vâlcan să-și dea seama că Adela este cea alături de care își dorește o familie. În 2015 s-au căsătorit, eveniment ce avea să le marcheze viața. Acum formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, au trei copii, iar viitorul pare să fie, în continuare, plin de surprize. Recunosc faptul că monotonia nu prea își are loc în viața lor de zi cu zi, însă există și momente  în care se declară depășiți de situație.

Plănuisem o cerere superbă, ca-n filme, dar am jucat atât de prost. Publicul – ea, a anticipat imediat, dar m-a lăsat să mă consum.

Ardea de nerăbdare să trecem odată podul ăla de la Ruse, Bulgaria, să ne așezăm la masa din restaurantul ăla în care am avut prima noastră cină romantică și să zică DA. Restaurantul nu mai există! Am găsit altul, dar răspunsul a fost pe loc și DA, a declarat Radu Vâlcan pentru sursa citată.