Coincidenţă sinistră! După ce o tânără a fost confundată cu Alina Ciucu, fata ucisă la metrou, s-a întâmplat asta şi criminalei. Cum a reacţionat femeia
Crima de la Dristor 1 a făcut încă două victime colaterale, pe lângă fata omorâtă şi cea care a fost la un pas să-şi piardă viaţa la staţia de metrou Costin Georgian.
După ce o fată pe nume Alina Ciucu a fost confundată cu victima, s-a întâmplat acelaşi lucru şi criminalei.
O femeie din Alexandria, pe nume Magdalena Şerban, a fost luată de internauţi drept criminala de la Dristor. Coincidenţa e cu atât mai stranie, având în vedere că Magdalena Şerban din Alexandria nu poartă numai acelaşi nume cu cel al criminalei, ci seamănă şi fizic cu aceasta.
Indignaţi, oamenii i-au invadat profilul de Facebook cu injurii şi acuze. Femeia a luat atitudine şi a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care le spune acestora că le înţelege revolta, însă că nu este ea criminala.
„Pe fondul scandalului generat in Parlamentul României de aleşii noştri pe legile Justiţiei şi a funeraliilor Regelui Mihai, crima de la metroul bucureştean a furnizat zilele acestea un subiect comentat de mulţi dintre conaţionali. Personal nu aş fi acordat foarte multă atenţie acestei tragice întâmplări, este treaba autorităţilor, analiştilor, psihologilor şi psihiatrilor să analizeze sistematic speţa. Însă, coincidenţa numelui meu cu cel al nefericitei de la metrou, mi-a adus suficiente injurii care m-au determinat să reacţionez.Poate că e firesc ,,să se ridice ţara” in asemenea situaţii, dar e nefiresc să devin ţinta unei gloate împinsă de ură şi însetată de sânge nevinovat.
Persoane cu nume reale sau sub false identităţi, împinse doar de insticte primare, s-au grăbit să transmită pe adresa mea mesaje neprietenoase, fără o minimă documentare. Dincolo de injurii şi abjecţii, nu doresc vreo răzbunare, dimpotrivă, reţin doar mâhnirea faţă de detractorii mei. Este o realitate tristă faptul că pentru mulţi români noţiunile de bun simţ, omenie, educaţie nu au nicio semnificaţie.
Trăim o criză morală fără precedent, trăim vremuri în care românii sunt contra altor români, irosindu-şi energia în mesaje şi atitudini încărcate de ură. Nu aştept nici măcar scuze de la cei care au cutezat să lovească nemeritat .De departe , cel mai trist pentru mine este faptul că foarte mulţi tineri sunt lipsiţi de repere. În acest context, vă întreb : Cu cine, cum şi când putem redobândi demnitatea poporului român ?”, a scris ea pe Facebook.