Codul Rutier 2023 | Ce să nu lipsească din portbagaj, în timpul iernii. Amenzi usturătoare, de până la 3000 de lei, pentru șoferii care nu respectă legea

Publicat: 29/01/2023 | 20:17
Ce nu trebuie să îți lipsească din portbagaj, iarna. Sursă foto: Pixabay

Există anumite obiecte care nu trebuie să îți lipsească, sub nicio formă, din portbagaj, în timpul iernii. Șoferii care nu dețin aceste elemente ar putea primi amenzi usturătoare, de până la 3000 de lei! Iată ce arată Codul Rutier!

Există o serie de obiecte care nu ar trebui să îți lipsească din portbagaj, pe timpul iernii. Odată cu apariția condițiilor meteorologice nefavorabile, șoferii ar trebui să fie extrem de atenți și să își revizuiască lucrurile pe care le au în autoturism, atunci când pleacă la drum.

Atunci când șoselele sunt acoperite de gheață, zăpadă sau polei, șoferii trebuie să aibă vehiculele pregătite pentru aceste condiții. În primul rând, trebuie ca autoturismele să fie echipae cu anvelope de iarnă și să se respecte măsurile notate în cartea mașinii. În plus, lanțurile de zăpadă nu trebuie să lipsească.

De asemenea, dacă pleci la drum și condițiile de circulație nu sunt tocmai favorabile, este necesar să ai în portbagaj o lopată și un săculeț cu nisip. În condițiile în care nu ai aceste obiecte, există posibilitatea să iei o amendă de la 9 până la 20 de puncte. Totodată, oamenii legii pot reține certificatul de înmatriculare.

Vezi și TOȚI ȘOFERII TREBUIE SĂ ȘTIE! CE RISCĂ CEI CARE NU RESPECTĂ NORMELE ȘI NU SCHIMBĂ ANVELOPELE DE VARĂ CU CELE DE IARNĂ. AMENZILE SUNT MARI

Ce anvelope se montează iarna?

De asemenea, șoferii trebuie să fie foarte atenți la anvelopele pe care le montează pe vehicule. Reprezentanții R.A.R. au explicat care sunt anvelopele care trebuie montate pe mașină, iarna. În caz contrar, amenda se situează între 1.305 și 2.900 de lei.

„Toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră. (…)

Dacă posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de data calendaristică la care se face deplasarea, anvelope marcate cu literele M și S, nu riscă să fie sancționați contravențional”, spun reprezentanţii Registrului Auto Român.

Citește și NOUL SEMN DE CIRCULAȚIE DIN CAUZA CĂRUIA MULȚI ȘOFERI PRIMESC AMENDĂ. CE ÎNSEAMNĂ, DE FAPT, ȘI UNDE ESTE ÎNTÂLNIT

Sursă foto: Pixabay