Codruța Filip, dezvăluiri neștiute despre începutul relației cu Valentin Sanfira: ”Făcea scandal!”

Publicat: 01/02/2023 | 19:32
Codruţa şi Valentin Sanfira vacanţă în Maldive

Valentin Sanfira și Codruța trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, de peste 4 ani, iar anul trecut și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Ceea ce puțini știu este că, în spatele imaginii de cuplu perfect, există mici secrete pe care au reușit să le păstreze, însă doar până acum. Codruța a oferit detalii neștiute despre începuturile relației lor.

În cadrul unui interviu, Codruța Sanfira a fost mai sinceră ca niciodată și a ”dat din casă” detalii neștiute despre relația cu soțul ei. Cei doi au avut de trecut prin probe de foc încă de la începutul relației.

Vezi și: CÂNTĂREȚUL MIRCEA RUSU A PRIMIT 3 ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE, DUPĂ CE A FOST GĂSIT VINOVAT ÎN DOSARUL DE DELAPIDARE

Artista a povestit cum, în primele luni de relație, chiar făcea eforturi că să-și impresioneze partenerul, însă Valentin părea să nu aprecieze foarte mult. Codruța a dat exemplu una din serile în care îl aștepta cu cina pregătită, moment în care s-a iscat un adevărat scandal.

Potrivi acesteia, cântărețul o acuza că vrea să-i pună ”bețe-n roate”, ca să se îngrașe și să nu dea bine pe micile ecrane. În tot acest timp, Valentin era foarte atent la alimentație, iar preparatele gătite de Codruța nu se potriveau cu dieta acestuia.

Vreau să spun și eu ceva, că spuneți aici că mănâncă și nu se îngrașă. Nu e adevărat! Când l-am cunoscut și avea emisiune la un post de televiziune vreau să spun că avea foarte mare grijă la alimentație.

Eu veneam 2-3 zile, mai aveam și eu emisiune aici, mai cântam și rămâneam la el, că aveam deja 5-6 luni de relație. Seara, dacă eram liberă, îl așteptam cu mâncare, cu ce puteam și eu și venea și făcea un scandal că vezi doamne vreau eu să se îngrașe, să dea prost pe televizor. El mânca aici și după venea acasă și făcea figuri că se îngrașă”, a dezvăluit Codruța în emisiunea lui Cristi Brancu.

Codruța și Valentin sunt foarte îndrăgostiți/ Sursă foto: Instagram

Valentin Sanfira: ”Te iubesc mai mult ca orice pe lumea asta”

Valentin Sanfira și Codruța și-au unit destinele în urmă cu 4 luni, eveniment așteptat de toată lumea. Nunta celor doi interpreți de muzică populară a fost parcă ruptă dintr-o poveste cu prinți și prințese. Invitații s-au distrat pe cinste, până în zorii zilei, gazda petrecerii de cinci stele a fost Cătălin Măruță, iar meniul a fost pregătit în mod special de către Chef Bălan.

În cea mai importantă zi din viața lui, Valentin a spus câteva cuvinte emoționante, de față cu toată lumea.

„E cea mai importantă zi din viață mea. Vreau să le mulțumesc socrilor mici că au crescut asemenea minune de om. Frumusețea chipului ei reflectă sufletul minunat. De astăzi, suntem soț și soție și în fața Bunului Dumnezeu și vreau să-ți mărturisesc că te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta!”, a spus interpretul.

Vezi și: DRAMA NEȘTIUTĂ PRIN CARE A TRECUT SAVETA BOGDAN. A FUGIT DE ACASĂ LA 16 ANI, S-A MĂRITAT LA 18 ȘI A RĂMAS VĂDUVĂ LA 20