Codin Maticiuc, surprins într-o ipostază inedită. S-a lepădat de Satana!
Codin Maticiuc a trecut prin momente extrem de fericite în acest weekend pentru că a pășit în biserică în brațe cu fiul său spiritual! Codin a fost nașul băiețelului unnor prieteni apropiați și a fost admirat de toți ceilalți amici pentru asta!
Așa cum cere tradiția, Codin Maticiuc și-a ținut finul în brațe pe tot parcursul slujbei și a fost extrem de mândru, dar și de responsabil pentru rolul pe care și l-a ales. La final, a publicat o fotografie și pe rețelele de socializare, iar amicii săi virtuali l-au felicitat de zor. Au fost însă și cățiva care au tratat situația cu mult umor. ”Te-ai lepadat de Satana??” i-a scris un amic virtual, dar Codin Maticiuc nu i-a răspuns, semn că oricum a făcut-o, la îndemnul preotului…
Fost crai actual filantrop
Codin Maticiuc a devenit cunoscut în lumea mondenă drept un „crai de Dorobanţi”, un cuceritor, un băiat plin de bani, care îi place să se distreze. În ultima vreme a devenit interesat de industria cinematografică autohtonă. În prezent însă e un om complt schimbat și derulează mai multe proiecte de suflet pentru copiii bolnavi, prin intermediul fundației de care se ocupă
A produs până acum trei filme ale lui Dan Chişu şi joacă în alte patru, colaborând cu regizori precum Anca Damian, Iura Luncaşu, Paul Negoescu şi Cristina Iacob. A scris o carte despre aventurile sale amoroase, “Consumatorul de suflete”.