Codin Maticiuc le-a cam făcut pe toate, lucru pe care îl recunoaște atât în declarațiile publice, cât și în textele pe care le scrie. S-a distrat, a avut interacțiuni mai mult sau mai puțin cunoscute cu sexul frumos, a jucat în filme, le-a produs, se implică în acte de caritate și l-a convins pe Adrian Mutu să își scrie biografia. La aproape 42 de ani o are pe Smaranda și pare că băiatul de oraș s-a liniștit. Însă în interviul acordat exclusiv pentru CANCAN.RO, Codin recunoaște că le are și el pe ale lui. Mai în glumă, mai în serios, afaceristul dezvăluie cum a trecut prin „criza lui 40”.
Încă din adolescență, Codin e cunoscut pentru stilul de viață tumultuos, care a menținut vie atenția publică. Reflectorul s-a mutat de pe aventurile de oraș, pe lucruri mult mai serioase, înfăptuite de către cel ce declara că a făcut câteva milioane, dar a și cheltuit banii tatălui într-un număr amețitor. Ajuns la vârsta maturizării, Maticiuc Jr. a ținut să marcheze această etapă cum a știut el mai bine.
( NU RATA: CODIN MATICIUC A DAT DE GREU, DAR A REUȘIT ȘI FĂRĂ AJUTORUL TATĂLUI MILIONAR: “ÎȚI CADE PĂRUL DIN NAS DE NERVI…” )
Istoric vorbind, Codin Maticiuc a căpătat o titulatură clară în momentul în care a lansat cartea „Consumatorul de suflete”, acum 8 ani, în 2014. De atunci, publicul l-a cunoscut în amănunt pe cel poreclit „Poponeț”. Între timp, Codin a scăpat de poreclă, a mai lansat o carte și câteva filme, semn că viața i s-a așezat. Însă toate aceste realizări au fost însemnate, în jurul vârstei de 40 de ani. Cum altfel, dacă nu pe piele? Codin s-a umplut de tatuaje, nu de alta, dar prea le făcuse pe toate, lucru pe care îl recunoaște chiar el.
„La 39 de ani le-am făcut pe toate (n.r. „tatuajele”, am zis că vreau să mă apuce, știi criza aia de 40 de ani? M-am gândit, ce dreacu, că făcusem tot și nu mai aveam ce să fac. Și am zis ce naiba mai fac bărbații la 40 de ani? Trecusem prin ele, le scosesem din sistem și m-am gândit ce fac bărbații, că făcusem tot.
Bă, ce fac femeile, alea își pun țâțe, buze, cur, se întâmplă niște lucruri, niște augmentări, niște upgradări. Și am zis cum mă pot upgrada eu? Primul lucru, am vrut să îmi pun ceva în călcâi, niște silicon, să fiu mai înalt, la 1.75 rupeam orașul.
Am vorbit cu niște doctori, au zis că o să calc nasol, că o să mă doară. Până la urmă, și am zis că singurul upgrade pe care îl pot face sunt aceste tatuaje, în două luni am făcut tot!”, ne-a declarat Codin Maticiuc, într-o notă jovială.
Continuându-și discursul în spirit de glumă, Codin Maticiuc explică modul în care s-a confruntat întotdeauna cu înălțimea pe care a folosit-o drept laitmotiv pentru caracterul său autoironic: „Adică eu sunt, de fapt, înalt, dar am eu o caterincă? Eu sunt, de fapt, foarte înalt, dar e o caterincă, e o glumă. E caterinca mea, nu e real, am 1.70 fix și sunt bănuit foarte des de 1.69 și de 69. Foarte des sunt bănuit, jur! Femeile sunt și ele la înălțimea asta desculțe, ca mine. Dar ele sunt desculțe vreodată?”, a mai adăugat Codin, într-o manieră plină de umor.
( CITEȘTE ȘI: CODIN MATICIUC DEZVĂLUIE CE A VORBIT CU BOSS-UL CEL MARE AL PARTIDULUI SOCIALIST: ”LE STAU LA DISPOZIȚIE ACESTOR DOMNI DIN PSD…” )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram @maticiuc_codin