COD RUTIER 2019. Veste uriasă pentru şoferi, legea a fost aplicată ilegal. Cum poţi anula amenzile rutiere
Amenzile aplicate șoferilor începând cu 1 ianuarie 2019 nu sunt legale. Conducătorii care le-au plătit deja și-ar putea primi banii înapoi, în timp ce cele rămase neachitate ar putea fi anulate definitiv.
Miile de români amendați de la începutul acestui an pentru diferite contravenții pot să nu își plătească amenzile, căci lipsesc prevederile legale necesare. La începutul acestui an a intrat în vigoare o nouă lege privind achitarea amenzilor contravenționale care trebuia urmată și de norme de aplicare, dar la o lună și jumătate de la intrarea în vigoare a legii 203/2008 normele lipsesc, iar banii intră ilegal în buzunarul statului.
Legea în cauză, anume 203 din 2018, a fost adoptată în vara anului trecut și este numită „măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale” .
Noutățile legii
Pe lângă faptul că majorează la 15 zile termenul de plată a jumătate din amenda aplicată, față de 48 de ore în trecut, legea conține prevederi importante privind instituirea unui cont unic în care se fac plățile către Trezorerie în contul amenzilor (față de plata la unități ale administrației locale). Legea nouă impune introducerea unui titlul de creanță electronic care preia informațiile din procesul verbal de contravenție (PVC). Pe baza titlului poate fi urmărită la nivel național încasarea amenzilor de la contravenienți, conform romaniatv.net.
Legea a intrat în vigoare în luna august a anului trecut, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar primele 17 articole ale acesteia se aplică de la 1 ianuarie 2019.