Cod roșu în România! Avertizare bulversantă emisă în această dimineață

Publicat: 16/05/2019 | 09:48
Cod roșu în România! Avertizare bulversantă emisă în această dimineață

Cod roșu în România! În ultimele zile, țara noastră s-a aflat sub cod galben de furtuni, din cauza unei instabilități atmosferice accentuate, fiind vorba despre precipitații abundente, intensificări ale vântului și grindină. În această dimineață, INHGA a emis și un cod roșu de inundații.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi dimineață, o atenționare cod roșu de inundații pentru râurile din bazinele hidrografice Someşul Mare, Şieu, Iza, Vişeu din județele Maramureş și Bistriţa-Năsăud, atenționare care expiră la ora 10.00.

Hidrologii avertizează că se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depășiri ale cotelor de pericol, bazinele hidrografice afectate fiind Someşul Mare, Şieu, Iza, Vişeu din județele Maramureş și Bistriţa-Năsăud. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Someşul Mare (aval s.h.Nepos) şi Şieu (aval confluenţa cu Bistriţa).

Alertă de furtuni în toată țara

În vigoare este și o informare meteorologică de furtuni, care vizează toată țara, valabilă până pe 17 mai, la ora 10.00. Meteorologii avertizează astfel că, în cea mai mare parte a țării, vremea va fi în general instabilă. Local și temporar vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-25 l/mp și pe arii restrânse 35 l/mp.

Alertă meteo – cod galben de ceață

Zonele vizate:  Județul Olt: Slatina, Balș, Scornicești, Piatra-Olt, Curtișoara, Găneasa, Valea Mare, Pleșoiu, Bobicești, Morunglav, Bârza, Slătioara, Voineasa, Găvănești, Priseaca, Oboga, Baldovinești; Județul Gorj: Târgu Jiu, Rovinari, Bumbești-Jiu, Turceni, Bâlteni, Bălești, Plopșoru, Țânțăreni, Drăguțești, Turburea, Aninoasa, Fărcășești, Dănești, Urdari, Stănești, Brănești, Telești, Turcinești, Schela; Județul Dolj: Craiova, Filiași, Brădești, Șimnicu de Sus, Bucovăț, Ișalnița, Braloștița, Pielești, Breasta, Goiești, Robănești, Coțofenii din Dos, Scăești, Almăj, Mischii, Ghercești, Coțofenii din Față;

Ceaţa va determina scăderea vizibilităţii – local sub 200 m şi izolat sub 50 m.