Cod roșu de viscol și ninsori! Vortexul polar face ravagii în România
Un vortex polar a lovit România, iar prognoza meteo s-a schimbat radical. La final de noiembrie, ninsoarea deja și-a făcut prezența în mare parte din România. Iar veștile nu sunt prea bune nici pentru zile următoare. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe alerte meteo, printre care și un cod roșu de ninsori și viscol puternic. Ce județe sunt afectate?
Încă de seara trecută, vortexul polar și-a făcut simțită prezența în România. Temperaturile au scăzut brusc, a nins în aproape toată țara, iar la altitudini înalte s-a depus un strat gros de zăpadă, iar în marile orașe s-a depus poleiul. Vremea severă continuă și în zilele următoare.
(CITEȘTE ȘI: Ninsorile din România au blocat trenurile din Sinaia. Ce se întâmplă cu aeroporturile, informații de ultimă oră)
Cod roșu de viscol și ninsori
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe alerte meteo, printre care și un cod roșu de viscol foarte puternic, care afectează șapte județe. Avertizarea este valabilă în intervalul 22 noiembrie, ora 05 – 22 noiembrie, ora 14. Meteorologii anunță viscol foarte puternic la altitudini de peste 1700 m în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș și Dâmbovița.
„La altitudini de peste 1700 m în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș și Dâmbovițava fi viscol foarte puternic, cu viteze de peste 120 km/h, care determină reducerea vizibilității spre zero și troienirea zăpezii”, spun specialiștii.
De asemenea, în vigoare este și un cod portocaliu de ninsori abundente. Acesta este valabil în perioada 22 noiembrie, ora 02 – 22 noiembrie, ora 20. În zona înaltă a Carpaților Meridionali și local în Carpații Occidentali și Orientali vântul va sufla tare, cu rafale de 80…120 km/h. Va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent (local peste 30 cm), va fi vizibilitate foarte redusă și zăpada troienită.
Mai mult, meteorologii anunță și un cod galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitații mixte și ploi. Acesta este valabil în intervalul 21 noiembrie, ora 23 – 22 noiembrie, ora 20.
„În intervalul menționat vântul va avea intensificări în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) și în regiunile estice, cu viteze de 50…70 km/h. Aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10…20 cm și va fi viscol.
În Crișana, Maramureș și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5…10 cm. În Transilvania, Banat și nordul Olteniei precipitațiile vor fi mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei”, anunță specialiștii ANM.
(VEZI ȘI: Avertisment „wintercast” emis de meteorologii Accuweather: Ninsori abundente în România)