După prima ninsoare serioasă din România, meteorologii anunță un cod galben și portocali de ploi și intensificarea vântului, în mai multe localități din țară. Care sunt zonele afectate. ANM a făcut anunțul.
Iarna și-a intrat cu adevărat în drepturi. Deasupra României s-a așternut primul strat de zăpadă serios din acest an și acesta pare să fie doar începutul. Meteorologii anunță noi perioade de ploi, vânt și ninsori.
Potrivit ANM, codul galben de ploi este valabil pentru mai multe localități din județul Tulcea: Măcin, Tulcea, Babadag, Sarichioi, Isaccea, Jijila, Greci, Baia, Niculițel, Topolog, Luncavița, Somova, Cerna, Carcaliu, Turcoaia, Frecăței, Mihail Kogălniceanu, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Dăeni, Mihai Bravu, Ceamurlia de Jos, Izvoarele, Stejaru, Nufăru, Ostrov, Văcăreni, Ciucurova, Peceneaga, Dorobanțu, Beidaud, Horia, Valea Teilor, Hamcearca, Grindu, Smârdan, I.C. Brătianu, Ceatalchioi.
Vezi și: DE CE TREBUIE SĂ PARCHEZI MAȘINA CU SPATELE ATUNCI CÂND NINGE. PUȚINI ȘOFERI ȘTIU ACEST TRUC
Meteorologii anunță că avertizarea de cod portocaliu și intensificări ale vântului este valabilă până mâine, 29 ianuarie 2023, la ora 10:00. Vizate sunt mai multe județe din Muntenia, Moldova, sud-estul Transilvaniei și Carpații Orientali.
Totodată, în județele Prahova, Dâmbovița și Argeș este în vigoare o avertizare de cod portocaliu până mâine la ora 10:00. Se vor înregistra ninsori abundente. Pentru următoarele zile, ANM anunță o perioadă cu viscol și ger specifice sezonului rece.
O posibilă încălzire a vremii ar putea avea loc abia la începutul lunii februarie. Valorile termice vor fi ușor mai ridicate față de normalul perioadei.
Conform anunțului ANM, sâmbătă, 28 ianuarie, sunt așteptate ninsori abundente care vor putea fi însoțite de vânt. Zonele vizate sunt, mai ales, Muntenia și Oltenia, iar în Dobrogea, precipitațiile se vor manifesta sub formă de ploi.
„Și vântul se va intensifica în mod deosebit pe parcursul zilei de vineri în partea de sud-est a teritoriului, în condițiile în care vor rămâne precipitații sub formă de ninsoare.
Acestea vor fi ușor viscolite, aș putea spune în regiunile sud-estice, în Muntenia, în Dobrogea, în sudul Moldovei, pentru câteva intervale de timp. Vânt intens vom avea și la munte, pe crestele montane, în mod deosebit”, a declarat Alina Șerban, meteorolog în cadrul ANM.