Cod galben şi cod portocaliu de vreme rea! Ce zone vor fi afectate
După săptămâni întregi de caniculă, vremea se va răcori considerabil din această săptămână în majoritatea zonelor țării. Meteorologii au transmis prognoza meteo şi au explicat ce ne aşteaptă în următoarea perioadă.
În intervalul 10 august, ora 10:00 – 11 august, ora 08:00, meteorologii anunţă cod galben în Oltenia, în nordul și vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se manifestă prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40 l/mp.
CITEŞTE ŞI: CUM VA FI VREMEA PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL LUNII SEPTEMBRIE. CÂT MAI ȚINE CANICULA ÎN ROMÂNIA
În intervalul 10 august, ora 12:00 – 11 august, ora 03:00, meteorologii anunţă cod portocaliu în cea mai mare parte a Olteniei, în nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali. Vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
Prognoză specială pentru Capitală
Mai ales după orele amiezii va crește probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice (averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului). Temperatura maximă va fi în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade. Românii sunt sfătuiţi să nu iasă din case în timpul alertelor de vreme severă.