COD GALBEN şi COD PORTOCALIU de vânt puternic. Ce judeţe sunt vizate

De: Cancan
Publicat: 03/12/2012 | 11:53

Avertizarea nowcasting cod portocaliu este valabilă până la ora 11.10 în zona Dobrogea, unde vântul depăşeşte la rafală 90 de kilometri pe oră.

Sudul şi estul Munteniei, respectiv judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi Buzău, sunt până la ora 10.20 sub avertizare cod galben, fiind semnalate intensificări ale vântului ce depăşesc la rafală viteze de 55 de kilometri pe oră şi izolat 70 de kilometri pe oră.

De asemenea, meteorologii au emis o avertizare cod galben şi pentru judeţele Iaşi, Bacău, Vaslui,Vrancea şi Galaţi, valabilă până la ora 11.00. În aceste judeţe sunt intensificări ale vântului cu viteze de până la 60 de kilometri pe oră şi izolat până la 70 de kilometri pe oră, precum şi ploi care local, în estul zonei, pot depăşi 20 de litri pe metru pătrat.