Cod galben de ninsori și de viscol! 12 județe, afectate! Traficul feroviar, dat peste cap

Publicat: 14/01/2019 | 14:13

Codul galben de ninsori şi viscol care afectează 12 judeţe din vestul şi nordul ţării dă peste cap traficul feroviar! În Gara de Nord, un tren care venea de la Arad a ajuns cu o întârziere de patru ore şi jumătate, iar unul care venea de la Timişoara a întârziat peste două ore. Călătorii spun că pe lângă timpul pierdut pe drum, au avut de suportat şi un frig pătrunzător, pentru că vagoanele nu ar fi fost încălzite.

Azi-dimineaţă, pe tabela sosiri din Gara de Nord, întârzierea trenurilor care veneau din vestul ţării se cronometra în sute de minute, anunță Antena1.ro.

Cu peste două ore de întârziere, a ajuns la destinaţie un tren care a plecat aseară din Timişoara. O parte din călători au mers tot drumul în frig.

Autorităţile spun că circulaţia trenului a fost oprită după ce un copac a căzut şi a rupt firele de înaltă tensiune în zona lăcalităţii Radna, la 35 de kilometri de Arad. Călătorii care au urcat în tren pe traseu spun că nu au primit nicio explicaţie în gări.

Înainte de sărbătorile de iarnă, şase trenuri care au plecat din vestul ţării cu sute de călători au avut într-o singură zi şi câte zece ore de întârziere din cauza viscolului şi ninsorilor.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult