În această vineri, meteorologii au emis o nouă atenţionare de Cod Galben de vânt puternic, dar şi ninsori şi strat gros de zăpadă pentru 16 judeţe din ţară.
Mai exact este vorba despre judeţele din nordul, estul şi centrul ţării, acolo unde atenţionarea va fi valabilă până astăzi la ora 14:00. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vineri, vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge 55-65 kilometri/oră, precum şi la munte, unde se vor depăşi 70 kilometri/oră, iar zăpada va fi spulberată.
În Moldova şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă, iar în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de precipitaţii de 15-20 litri/metrul pătrat.
Judeţele vizate de Codul galben sunt: Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Covasna, Harghita, Braşov, Prahova (nord), Argeş (nord), Sibiu (sud).