Cod galben de ninsoare, lapoviță și ploi pentru 30 de județe și București. Meteorologii au emis mai multe avertizări cod galben, pentru 30 de județe și Capitala, care intră în vigoare duminică, la ora 22.00, și sunt valabile până luni seara. În această perioadă se vor înregistra ninsori, apoi lapoviță și ploaie.
În intervalul- duminică, ora 22.00 – luni ora 10.00 – vor fi precipitații în general moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar în dimineața zilei de luni, 19 noiembrie, treptat ninsorile se vor transforma în lapoviță și ploaie. Temporar, vântul va avea unele intensificări cu viteze în general de 40-50 km/h. Zone afectate: Oltenia, vestul, centrul și nordul Munteniei.
În intervalul 18 noiembrie, ora 22 – 19 noiembrie, ora 22 – vor fi ninsori în general moderate și strat de zăpadă. Zone afectate: Carpații Meridionali și Orientali, Munții Banatului, Moldova, estul și sudul Transilvaniei,
În cursul nopții de duminică spre luni (18/19 noiembrie) și pe parcursul zilei de luni (19 noiembrie) temporar va ninge în general moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45…55 km/h, în special în sudul Moldovei.
În intervalul 19 noiembrie, ora 03 – 19 noiembrie, ora 18 – vor fi intensificări ale vântului, predominant ploi însemnate cantitativ. Zone afectate: Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei.
În Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei, vântul va avea intensificări. Vor fi consemnate viteze la rafală de 55 – 75 km/h. Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși local 30 l/mp.
Local și temporar, ninsori cu depunere de strat de zăpadă vor fi și în Transilvania, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ METEO! VISCOL ȘI GER PESTE ROMÂNIA. TEMPERATURILE SCAD DRAMATIC