Cobra Tate și-a asumat relația cu o rusoaică sexy. Cum o cheamă pe femeia care i-a cucerit inima și cu ce se ocupă

Publicat: 14/01/2021 | 11:45

În vârstă de 34 de ani, Cobra Tate și-a asumat relația cu o rusoaică sexy, care are 28 de ani. Femeia care i-a cucerit inima fostului sportiv se numește Nita Kuzmina și este un model cunoscut peste hotare. Trupul de zeiță pe care îl are i-a adus numeroase contracte de-a lungul timpului.

Cobra Tate și Nita Kuzmina, poveste de iubire la distanță

Andrew Tate, așa cum se numește în buletin afaceristul, și noua lui iubită au o relație la distanță, însă, nu ratează nicio ocazia ca să fie împreună. În prezent, Nita Kuzmina se află într-o vacanță prelungită în Dubai, unde l-a avut alături și pe extravagantul milionar american, au povestit câteva surse, potrivit spynews.ro. Peste câteva zile, ea ar urma să se întoarcă în Moscova, orașul natal, însă, iubitul ei a revenit deja în București, unde locuiește de câțiva ani împreună cu fratele său, Tristan Tate.

Deocamdată, cei doi îndrăgostiți nu au au publicat nicio fotografie în care apar împreună, dar se urmăresc pe Instagram. Și, uneori, Cobra Tate nu există să înroșească butonul de like la imaginile incitante pe care partenera lui le postează pe social media. Pe Instagram, focoasa brunetă este urmărită de aproape două milioane de oameni.

Nu rata: Fostul “cumnat” al Biancăi Drăgușanu sare în ajutorul minorei de 13 ani din Târgu-Jiu, care a fost bătută fără milă. Gestul emoționant făcut de Cobra Tate

Cobra Tate, anchetat într-un dosar pentru trafic de droguri și omor

În urmă cu câțiva ani, Andrew Tate a dat explicații în fața anchetatorilor care s-au ocupat de un dosar pentru trafic de droguri și omor. El a oferit un interviu în vara lui 2020 și a susținut că nu este nimic adevărat în legătură cu acest subiect.

“(…). Asta a fost acum mult timp. Mă întrerupi să îmi spui ceva ce s-a întâmplat acum mult timp. Ai venit la mine și mi-ai zis că am fost arestat, iar eu am crezut că este ceva recent, dar nu. Nu mai spun nimic nimănui, gata. Astea sunt informații vechi, nu înțeleg de ce astea sunt știri acum. Nu cred că ar trebui să vorbesc despre ceva atât de vechi. Nu sunt vinovat”, a declarat Cobra Tate în iunie 2020.