Cobra inghite in sec! Fostul international Adi Ilie, dator cu un milion si jumatate de euro la „baietii de oras”!
In ultima vreme, din ce in ce mai multe persoane s-au plans ca au de recuperat sume uriase de la fotbalistul supranumit ‘Cobra” si ca acesta nu face altceva decat sa-i duca permanent cu vorba. Totul a pornit in urma cu aproximativ doi ani, cand fotbalistul a cooptat intr-un mare proiect doi oficiali spanioli, pe Enrique Roig Olmos şi Juan Bautista Soler, foşti preşedinţi la Valencia, alaturi de care, cu mare valva, a anuntat ca va face un parc eolian in Romania. Atunci era vorba ca investitia (de cateva milioane de euro) se va face rapid si va fi, parte suportata din fonduri europene, parte din firmele lui Adi Ilie si ale lui Olmos. Eolienele urmau a fi amplasate ipe dealurile din Marasesti.
Lucrurile au luat, se pare, o alta turnura. Au trecut de atunci doi ani, timp in care fostul international a contactat diverse persoane cu potential financiar, carora le- a solicitat, cu titlu de imprumut, sume mari de bani. Interesant este ca Adrian a promis dobanzi de suta la suta la sumele imprumutate! Pentru ca proiectul parea viabil, dar si pentru ca unii au sperat chiar ca se pot imbogati peste noapte, „Cobra” a reusit performanta de a se imprumuta cu o suma de aproximativ un milion si jumatate de euro! Problemele au aparut in momentul in care eolienele fostului fotbalist au ramas in stadiul de proiect, iar „investitorii” de ocazie au inceput sa-i ceara acestuia socoteala. Si banii inapoi.
Fostul fotbalist nu a putut fi contactat pe poarcursul zilei pentru a-si spune propria versiune asupra stadiului in care se afla mega-afacerea sa.