Coastele lui Lucescu vor fi „lipite” cu ajutorul celei mai noi descoperiri medicale
„Placutele de titan constituie cea mai noua descoperire in domeniu si sunt benefice. Ele vor fi fixate cu niste suruburi si se muleaza pe coaste. Poate ramane cu ele o perioada lunga sau chiar toata viata. Recuperarea va dura astfel trei saptamani, in loc de sase, durerea va fi redusa, iar dupa trei zile pacientul poate face pasi prin salon. Daca totul decurge normal, la o saptamana i se va scoate tubul de dren si va putea face plimbari scurte. Eforturile normale pot fi reluate in doua-trei saptamani, cand plamanul afectat isi va recapata elasticitatea si capacitatea de a ventila aerul. Daca nu apar complicatii in 7-10 zile va fi externat. Acesta este protocolul in astfel de interventii”, a declarat prof. dr. Gheorghe Burnei, seful Clinicii de Ortopedie a Spitalului Budimex, conform „Ring”.