Minivacanța de 1 mai este pe sfârșite, iar cei care au ales să participe la deschiderea oficială a sezonului estival se întorc acasă. Încă de la primele ore ale dimineții drumurile s-au aglomerat, iar circulația este îngreunată. Pe podul de la Cernavodă, mașinile circulă bară la bară.
Minivacanță a luat sfârșit! După trei zile de chef pe litoralul românesc, românii se întorc la serviciu. Mulți dintre ei au pornit la drum, încă de dimineață, însă au avut de înfruntat o mare provocare, aglomerația. Și în cursul zilei de vineri, 28 aprilie 2023, drumul spre mare a fost extrem de aglomerat, la ieșirea din Capitală formându-se cozi interminabile, iar șoferii au avut de așteptat ore bune în trafic. Așa se întâmplă și astăzi, 1 mai.
Autoritățile au implementat un sistem de dirijare a fluxului de mașini, dar nu pare să fie suficient pentru a face față numărului mare de turiști care se întorc acasă. Pentru unii, așteptarea a însemnat chiar și două ore din Mamaia până la stația de taxare de la Cernavodă. Mașinile circulă bară la bară la punctul de trecere de la Cernavodă, iar mulți șoferi au rămas blocați în trafic de azi dimineață.
În acest sens, autoritățile au făcut apel la șoferi să folosească și alte rute alternative, pentru fluidizarea traficului, cum ar fi: DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – București sau A2 – Fetești sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – București.
În aceste condiții, polițiștii le recomandă șoferilor să fie răbdători și să aibă grijă în trafic, pentru a evita eventualele incidente.
„În acest context, le recomandăm conducătorilor auto să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic, semnalizând orice intenție de schimbare a benzii de circulație sau a direcției, după o asigurare corespunzătoare”, arată Centrul Infotrafic.