Mijlocaşul George Florescu a declarat că în ciuda faptului că echipa sa evoluează în Liga a III-a, iar Dinamo este în prima ligă, în meciul de pe „Cluj Arena” decis la penalty-uri, nu s-a simţit nicio diferenţă de valoare între ardeleni şi „câini”. Florescu, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Adrian Falub în acest meci.
Mijlocaşul de 33 de ani putea închide meciul în minutul 88, dar foarfeca sa a fost deviată de Filip în corner. La penalty-uri, Florescu a rata trimiţând în transversală.
„Cred că n-a fost nicio deosebire între noi şi Dinamo. Poate chiar cu un plus în dreptul nostru. Am demonstrat că avem o echipă foarte bună. Avem şi nişte suporteri senzaţionali. Mă simt mândru că sunt ”universitar”. Când îi ai pe suporteri alături, eşti obligat să dai 100%. Din păcate am pierdut, din păcate am ratat şi eu la penalty-uri, am lovit bara. Este puţin trist, dar poate să fie şi o experienţă bună dacă ştim cum să o tratăm. Noi suntem jucători de Liga a 3-a, ăsta este nivelul nostru acum”, a declarat George Florescu.
La râdul său, Gabriel Giurgiu a afirmat că „U” Cluj o putea elimina pe Dinamo. Mijlocaşul de 35 de ani a ratat un penalty în minutul 4 şi spune că acel moment a fost decisiv în lupta pentru calificare.
„Sunt supărat că am ratat acel penalty, dar acum nu pot să dau timpul înapoi. Trebuia să câştigăm. Am fost pregătiţi, ne-am dorit foarte mult să ne calificăm. Din păcate pentru noi, nu am reuşit să înscriem ca să ne calificăm. Ne era şi nouă dor de aceste meciuri cu echipe din Liga 1”, a afirmat Giurgiu.
Cristi P.