Cornel Șfaițer, managerul formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe, a declarat că nu este de acord cu propunerea FRF, ca Liga 1 să continue în Antalya.
Oficialul formației covăsnene, nu vede Antalya ca o destinație bună pentru Liga 1 și crede că dacă această propunere ar fi supusă la vot, 90% dintre clubruile din Liga 1 nu ar fi de acrod cu ea.
„Păi nu era vorba ca împreună după 15 mai să facem toate eforturile să să relansăm economia, să salvăm ce se mai poate salva? De ce să mergem la alții, când putem plăti niște lucruri la noi în țară? Dacă ar fi în Antalya, acolo ar apărea și niște costuri extra, pe lângă cazare și bilete de avion pentru fiecare membru al clubului. Eu cred că am putea lua în calcul un campionat regional. Când spun asta mă refer la o Ligă 1 restrânsă pe stadioanele de la București, Ploiești, Voluntari, Chiajna, Clinceni, Giurgiu sau Pitești. Am găsi fiecare club un hotel să ne dea câte un palier sau să închiriem toată unitatea și să jucăm toate meciurile pe distanțe scurte. Astfel am câștiga la capitolul oboseală. Plus că investițiile s-ar face aici, în România”, a declarat Cornel Șfaițer.
„Din ce am mai discutat cu ceilalți colegi din Liga 1, toți am ajuns la o concluzie că nu e o variantă chiar bună. Vă dați seama că după acea ședință au discutat toți între ei și apoi s-au răzgândit, după ce au pus totul pe hârtie și au văzut că financiar va fi greu de suportat pentru anumite cluburi. Plus că nu putem muta campionatul în Antalya fără să avem un acord de la UEFA”, a afirmat Șfaițer.
Varianta reluării Ligii 1 în Turcia a fost lansată în cadrul unei videoconferinţe organizate de Liga Profesionistă de Fotbal, la care au participat reprezentanții AFAN, ai cluburilor din Liga 1, ai deținătorilor drepturilor TV dar și cei ai Federației Române de Fotbal (FRF). Potrivit oficialilor Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), cei care au venit cu această propunere, ca ca partidele rămase de disputat din ediţia 2019-2020 a Ligii I, întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, să se dispute în Antalya, au fost cei de la FRF.