Clubul Roman de Presa cere mai multe probe in cazul „Adevarul”

De: Cancan
Publicat: 01/06/2007 | 00:00

ASTEPTARE. Cristian Tudor Popescu amana verdictul pana la completarea probatoriului La sesizarea facuta de directorul general al trustului „Adevarul Holding”, Razvan Corneteanu, in legatura cu violarea server-ul ftp de pe un calculator cu IP de Ringier, Clubul Roman de Presa (CRP) s-a intrunit, ieri, pentru a dezbate subiectul in Consiliul de Onoare. Din lipsa de probe, in sedinta nu s-a luat nicio decizie in acest caz. „Nu sunt suficiente probe pentru a lua o hotarare. Se completeaza informatiile si probatoriul, urmand sa rediscutam problema la un moment ulterior”, ne-a declarat presedintele CRP, Cristian Tudor Popescu. Potrivit lui Corneteanu, paginile „Averea” si ulterior „Click” au fost downloadate in mod repetat de pe IP-ul respectiv (193.230.228.38). Oficial, „Adevarul Holding” nu poate ajunge mai departe de IP-ul mentionat, dar sunt presupuneri legate de faptul ca interesat de continutul ziarului „Averea”/ „Click” ar putea fi cotidianul „Libertatea”. Razvan Corneteanu a sesizat Clubul Roman de Presa, iar trustul „Adevarul Holding” intentioneaza sa dea in judecata „Ringier” atat in Romania, cat si in Elvetia. (U.M.V.)