Adela Popescu se numără printre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi din țară, debutul ei fiind, însă, ca actriță și cântăreață. Vedeta n-a putut să stea departe de micile ecrane, așa că a acceptat rolul de moderatoare, la Pro TV. După ce a născut cel de-al treilea băiat, blondina s-a retras ușor din lumina reflectoarelor. Cel puțin pentru o perioadă. Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, puțini știu ce se ascunde în sufletul artistei!
Adela Popescu a avut parte de o copilărie de poveste, petrecută la Șușani, cu familia ei. Fosta prezentatoare de la Pro TV are parte de o familie frumoasă, înțelegătoare, care a sprijinit-o mereu, în toate alegerile pe care le-a luat. Vedeta de televiziune este mereu cu zâmbetul pe buze, iar fanii ei cred că viața i-a fost lipsită de evenimente neplăcute. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa, căci Adela Popescu a trăit o adevărată dramă, acum mulți ani.
Soția lui Radu Vâlcan a traversat o perioadă grea în viața ei, pe vremea când s-a mutat în București. Actrița era foarte atașată de familia sa, așa că i-a fost greu să stea departe de cei dragi. Mama ei este persoana care i-a fost alături necontenit și a sprijinit-o în toate alegerile pe care le-a făcut, de-a lungul timpului. Doamna Doina, așa cum o știu fanii, nu a lăsat-o niciodată singură pe Adela Popescu. Chiar și acum, când vedeta TV este mamă a trei băieți, femeia îi este alături ori de câte ori are nevoie. Blondina a găsit un sprijin important în femeia care i-a dat viață, iar pentru acest lucru nu ezită să-i mulțumească mereu.
În urmă cu ceva vreme, vedeta își amintea un episod care a marcat-o pe viață. Totul se întâmpla în copilărie, după ce fratele ei a avut un accident la săniuș. Băiatul făcuse hemoragie și a stat o lună în comă, până și-a revenit. Doina a trecut prin momente cumplite, iar în primele trei zile îi albise, deja, părul în cap. Adela Popescu și-a adus aminte de acest incident total neplăcut din viața ei, pe care nu-l va uita vreodată.
„Fratele meu mijlociu avea 9 ani, a avut un accident de săniuță. A făcut o hemoragie internă foarte puternică. Pe vremea aceea, era foarte greu să ai acces la sistemul medical de calitate. O lună de zile a stat în comă. Mamei, în primele trei zile, i-a albit tot capul. Era straniu.”, povestea Adela Popescu, relatează Substanțial.