Clipe grele pentru Sorina Guță. Și-a amânat operația la inimă
Fosta soție a lui Nicolae Guță (54 de ani), Sorina, trece prin clipe cumplite acum. Manelista suferă de afecțiuni grave la nivelul sistemului cardiovascular, iar pentru a se vindeca are nevoie de o operație costisitoare pe inimă, pentru care era programată săptămâna aceasta. Intervenția chirurgicală a fost amânată. Iată care este motivul.
Sorina Guță a oferit recent un interviu în care a explicat care este starea ei actuală de sănătate. De asemenea, manelista a mărturisit că săptămâna aceasta urma să fie operată la inimă, însă, ea și-a anulat intervenția chirurgicală din cauza lipsei banilor.
Motivul pentru care Sorina Guță a amânat operația
Operația pe care urma să o facă fosta soție a lui Nicolae Guță trebuia să se desfășoare în Turcia și costa 13.000 de euro. În acest moment, Sorina ar mai avea nevoie de peste 3.000 de euro pentru a se reprograma.
”Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Am așteptat să termin tratamentul pe care mi l-au dat până acum și să mă reîntorc în Turcia înapoi.
Am terminat tratamentul de 10 zile, dar nu m-am întors înapoi până acum în Turcia, să vedem când mă duc, urmează să sun eu. Mă simt mult mai bine, față de cum am fost. Nu mai am nevoie de oxigen, mă simt bine.
Motivul pentru care n-a mai mers acum înapoi în Turcia e că nu prea mai sunt bani, s-au mai dus pe tratamente, s-au mai dus din bani. Mai am nevoie de vreo 3000 și ceva de euro”, a declarat Sorina, pentru SpyNews.
Sorina Guță, probleme grave și la plămâni
Deși trebuie să se opereze cât mai rapid la inimă, Sorina Guță a mărturisit că are probleme mari și la nivelul plămânilor. În cadrul unei emisiuni, cântăreața a spus ce diagnostic a primit din partea medicului.
”Am gradul patru la plămâni de BPOC. În al doilea rând, valva de la inimă e distrusă”, a declarat Sorina Guță, la postul Taraf TV.
Cu toate acestea, fosta soție a lui Nicolae Guță susține că starea ei de sănătate s-a mai îmbunătățit după ce a urmat un tratament. În urmă cu câteva luni supraviețuia cu ajutorul aparatelor de oxigen.