Marele actor Sebastian Papaiani (80 ani) trece prin clipe grele. El se află internat în spital, în stare gravă, după ce a făcut atac cerebral.
Actorul a fost transportat de urgenţă la spital, în stare gravă. Medicii i-au acordat primul ajutor şi l-au internat pe actor, însă acesta nu se simte deloc bine. Cadrele medicale depun toate eforturile pentru a-l stabiliza pe marele actor, însă situaţia este gravă. Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Piteşti. Şi-a petrecut copilăria, după cum declara într-un interviu, ”într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten…”. Tatăl său, Alecu Papaiani, era grec de origine — Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Piteştiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de coşari, geambaşi, lustragii. La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole şi să devină actor.
A absolvit, în 1960, Institutul de Teatru şi Cinematografie din Bucureşti. În 1961, şi-a făcut debutul în producţia cinematografică ”Purgatoriul nr. 5”, iar în 1963 joacă în comedia regizorului Geo Zaizescu ”Un surâs în plină vară”. Filmează an de an, însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu acelaşi nume (1974). Deosebit de talentat, şi-a câştigat popularitatea şi simpatia publicului prin rolurile de comedie, dar şi prin cele în care a abordat şi registre mai grave. Rămâne de neegalat în rolurile Plutonier Căpşună din seria ”B.D”, Alecu din ”Astă seară dansăm în familie”, Pompei din ”Toamna bobocilor” şi mai ales Ieremia din serialul TV ”Toate pânzele sus”.