Clipe de spaimă pentru cunoscuta folcloristă, Daniela Ploia: la un pas de tragedie! A lovit-o tramvaiul în plin!

Publicat: 29/11/2024 | 14:19

Cunoscuta cântăreață de muzică populară a trecut printr-o spaimă pe care nu o va uita toată viața. După un eveniment la care a cântat, Daniela Ploia se îndrepta spre casă, pe-nserat, a trecut peste linia de tramvai, doar că a rămas acolo, schimbând două vorbe cu cineva. Nu și-a dat seama că vine tramvaiul, deși vatmanul a atenționat-o de câteva ori. A frânat, în cele din urmă, dar a lovit-o pe artistă. CANCAN.RO are detaliile, dar și imagini de la fața locului și vi le prezintă, în exclusivitate.

Numai de ghinioane are parte Daniela Ploia, cântăreața de muzică populară. A fost trădată în dragoste (Vezi AICI detalii), a fost implicată într-un accident rutier în care a fost la un pas să-și piardă viața, fiind lovită de o mașină (Vezi AICI totul) și multe altele de care parcă nici nu mai vrea să audă. Doar că, zilele trecute, pericolul a trecut pe lângă ea, încă o dată.

Daniela Ploia, la câteva clipe după ce a fost lovită de tramvai

Daniela Ploia a fost lovită de tramvai: ”S-a oprit în mine!”

Concret, Daniela Ploia a fost lovită de tramvai și trântită la pământ! A avut noroc, a scăpat teafără, doar cu o sperietură care-i va fi învățătură de minte. Asta pentru că, din neatenție, a rămas câteva minute pe linia de tramvai, pe unde trecea pentru a ajunge acasă, după un spectacol la care și-a forțat coardele vocale.

Vatmanul a dat semnale, doar că Daniela, cu gândul în altă parte, pentru că vorbea cu cineva, nu le-a băgat în seamă. Frânele, puse în disperare, au salvat-o. Tramvaiul a lovit-o, dar cântăreața este conștientă că a fost la limită să fie victima unui grav accident.

(NU RATA: Cântăreața de muzică populară, oprită în trafic de patru polițiști. ”Bă, asta-i beată sau drogată! Dezbracă-te!”)

Daniela Ploia a povestit, pentru CANCAN.RO, cum s-a întâmplat incidentul. ”Veneam de la un eveniment, s-a petrecut târziu, trecut de ora una noaptea. Am parcat și am vrut să traversez spre casă linia de tramvai, doar că m-am întâlnit cu o prietenă care aștepta Uber. Ne-am luat la povești și nu am realizat că eram pe linia de tramvai. Nu am auzit claxonul, deși vatmanul, înjurând, m-a anunțat că a claxonat și a crezut că îl sfidez. A accelerat și s-a oprit în mine. Am căzut și m-am lovit puțin… Dar a fost vina mea. Oboseala și faptul că eram prinsă în discuții”, a spus cântăreața.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult