Pasagerii unui avion Blue Air au trecut prin nişte clipe groaznice, în urmă cu două zile, atunci când a apărut o avertizare de depresurizare. Aflat deasupra oraşului Târgu Mureş, piloţii au eliberat măstile de oxygen pentru pasageri şi au decis să se întoarcă pe Otopeni. CANCAN.ro vă arată în exclusivitate imagini de la incidentul aviatic.
‘’Worst Nightmare – depresurizarea cabinei în care eşti la 8000m sau despre cum să rămâi passionate traveller după asta. Totuşi, felicitări echipei Blue Air pentru gestionarea situaţiei. Toţi pasagerii sunt ok’’, este mesajul postat de pasager care se afla în avion.
Totuşi, tânăra recunoaşte că a trăit clipe de panică inimaginabile: ‘’Nu pot să descriu panica. Nu prea ai cum să te ţii când toată lumea urlă’’. Conform aceleiaşi persoane, la o oră după incident, pasagerii au fost îmbarcati în alt avion şi au zburat spre Paris.
„Aeronava companiei Blue Air, YR-BAR care a efectuat astăzi, 29 decembrie 2016, zborul 0B105 pe ruta Bucureşti Otopeni – Paris Beauvais, a aterizat în condiţii normale, toţi pasagerii fiind în siguranţă.
Pe timpul zborului a apărut semnal de creştere a altitudinii în cabină existând riscul de depresurizare, astfel, conform procedurilor, măştile de oxigen au fost coborâte ca măsură de siguranţă a pasagerilor până la aterizare, iar avionul a început procedura de aterizare pe cel mai apropiat aeroport (Otopeni). Situaţia nu a pus în pericol siguranţa pasagerilor şi a echipajului în niciun moment. În prezent aeronava este supusă verificărilor tehnice. Pasagerii vor fi transportaţi la destinaţie cu o altă aeronavă„, a precizat Blue Air într-un comunicat de presă.
Aeronava s-a întors la Otopeni, iar Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile a declanşat o anchetă.
Blue Air s-a confruntat cu un asemenea incident în vara acestui an
În luna iunie a acestui an s-a declanşat panică la bordul unei aeronave Blue Air, cu 130 de pasageri. Avionul s-a depresurizat la peste 10.000 de metri altitudine şi au căzut măştile de oxigen. Pilotul a fost nevoit să coboare mult mai repede decât în mod normal, şi a aterizat pe Aeroportul „Henri Coandă”. A fost un incident minor, susţine compania.
Din fericire avionul se afla spre finalul cursei, asa că a coborât rapid, iar pilotul a reuşit să aterizeze aeronava fără probleme pe aeroportul din Otopeni.
Reprezentanţii companiei au transmis un comunicat la acea vreme în care au spus că „situaţia nu a pus în niciun moment în pericol securitatea pasagerilor şi sau a echipajului.„