Clipe de panică în timpul meciului dintre UTA Arad și Hermannstadt! Un fotbalist s-a prăbușit inconștient pe gazon
Momente de groază în timpul meciului dintre UTA – Hermannstadt. Rareș Pop, mijlocașul de 17 ani de la UTA Arad, s-a prăbușit pe teren.
Rareș Pop, mijlocașul dreapta de 17 ani al echipei UTA Arad, i-a îngrijorat pe toți. Fotbalistul a șutat la poartă, de la distanță, în minutul 70, apoi a picat lat pe gazon. Camerele de filmat au surprins momentul tulburător în care tânărul a mai stat trei secunde în picioare, apoi s-a prăbușit inconștient pe teren. Toată lumea a trăit clipe de panică, după ce jucătorul a leșinat. Echipajul medical a intervenit imediat. Ambulanța a pătruns pe teren, iar coechipierii au făcut paravan în jurul lui. Rareș a fost urcat în ambulanță, unde și-a revenit în cele din urmă. În tot acest timp, întregul stadion a început să-i scandeze numele.
CITEȘTE ȘI: FCSB PREGĂTEȘTE UN TRANSFER DE RĂSUNET. GIGI BECALI A OFERIT UN VAGON DE BANI PENTRU TÂNĂRUL DE 17 ANI
În locul lui Rareș Pop, antrenorul Mircea Rednic l-a introdus în teren pe Raul Șteau, mijlocașul central în vârstă de 22 de ani. Tânărul de 17 ani este cotat la 300.ooo de euro de către Transfermarkt. Rareș Pop a jucat 23 de meciuri la UTA Arad în acest sezon din Superliga și a reușit să înscrie 3 goluri.
CITEȘTE ȘI: CRISTIANO RONALDO PLEACĂ DE LA AL NASSR! STARUL PORTUGHEZ VISEAZĂ LA CEL MAI TARE TRANSFER
Ce a pățit, de fapt, Rareș Pop
În cele din urmă, fotbalistul de 17 ani nu a mai fost dus la spital, pentru că și-a revenit în ambulanță. Acesta ar fi suferit o cădere de calciu, potrivit informațiilor transmise de gsp.ro. Nu ar fi pentru prima dată când Rareș Pop s-ar fi simțit rău. Mijlocașul dreapta de la UTA Arad a avut stări de rău și la antrenamente, în zilele precedente. Jucătorul a devenit „perla” arădenilor, fiind inclus în echipa de bază de la UTA.