Clipe de groază pentru Oana Roman, chiar în timpul unei vacanțe romantice

De: Cancan
Publicat: 14/06/2019 | 16:51

Vedeta și soțul ei, Marius Elisei, sărbătoresc cinci ani de relație, iar cu această ocazie și-au făcut cadou o vacanță romantică, într-un loc exclusivist. Drumul până acolo a fost însă de coșmar pentru Oana Roman. 

Oana Roman şi Marius Elisei sărbătoresc cinci ani de căsnicie, motiv pentru care s-au gândit să petreacă singuri, ca doi porumbei, într-o vacanţă romantică în Franţa. Vedeta şi soţul ei s-au cazat la un hotel din Cannes, fiind foarte aproape de promenadă. Până să ajungă însă la destinaţie, Oana Roman a avut ceva emoţii în avion, zborul spre Nisa nefiind chiar unul lin.

A avut ceva turbuleţe. Am făcut eu aşa un mic atac de panică, dar am ajuns cu bine. Să înceapă vacanţa! Suntem la Cannes, fix în mijlocul oraşului, la 5 minute de Croazetă. Ne-am cazat la un hotel şi avem o suită cu balcon şi cu un dormitor mare, dar şi baie superbă. Am închiriat o maşină foarte frumoasă şi în prima zi de vacanţă ne ducem spre Nisa. Vom face nişte cumpărături şi va urma o întâlnire cu prietenele mele„, a povestit Oana Roman.

Câte kilograme are Oana Roman

Unii o critică pentru felul în care arată, alții o apreciază pentru că nu se sfiește să vorbească despre greutatea ei. Oana Roman a mărturisit, la un moment dat, că are cu 10 kilograme mai mult decât greutatea normală.

Avea 80 de kilograme, conform propriei declarații. “Habar nu am câte kilograme am în acest moment, dar cred că am în jur de 80, cu vreo 10 în plus faţă de greutatea normală. Am nişte cicatrici absolut îngrozitoare, din cauza operaţiei de cezariană, de sus până în jos şi din stânga până în dreapta, două tăieturi foarte mari. ”, a declarat pentru viva.ro, Oana Roman.