Clipe de coșmar pentru un taximetrist din Brașov. Ce s-a întâmplat, pe drum, cu clientul pe care l-a luat în mașină
Un taximetrist din Brașov a trecut prin clipe pe care nu le va uita, mai mult ca sigur, toată viața. A luat în mașină un client în vârstă de 68 de ani, din zona Nouă, pe care trebuia să îl ducă în centrul orașului, pe strada Griviței.
Când a ajuns la locul cu pricina, taximetristul a realizat că bărbatul pe care l-a luat în mașina murise pe drum!
„Bărbatul decedat în taxi avea 68 de ani şi era domiciliat în municipiul Braşov. În continuarea cercetărilor s-a dispus ridicarea şi transportarea cadavrului la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov în vederea efectuării necropsiei şi stabilirea cauzei reale a decesului. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Ivan.