Oana Radu este deja o cântăreaţă celebră, care a muncit din greu pentru a ajunge în vârf. Nu a fost ocolită însă de necazuri.
Ultimul, de curând, în timpul unui eveniment la care ea cânta. A aflat atunci că bunicul ei a intrat în comă. A avut un şoc, şi-a pierdut vocea şi nu a mai putut continua recitalul.
„Eram la Zalău şi bunicul meu intrase în comă. Bunicul mi-a fost tată pentru că eu nu am avut tată. Aveam de cantat 3-4 setuari, cântasem două. Am greşit că am sunat-o pe mama şi plângea. Mi-a spus >. Atunci mi-am pierdut vocea, nu am putut să mai cânt. Plângeam, nici nu ştiu cum să le spun oamenilor ălora, care mă platiseră să cânt patru seturi. M-am dus să le dau banii înapoi, oamenii nu au gândit aşa şi au trecut peste eveniment”, a povestit Oana Radu.
Mai târziu, Oana Radu a fost anunţată că bunicul ei s-a stins din viaţă, tot în timpul unui unui eveniment la care cânta. Şi-a stăpânit cu greu lacrimile.