Clipe de cosmar pentru o cunoscută concurentă de la Dansez: „Sunt sechestrată la spitalul de nebuni”

De: Cancan
Publicat: 19/02/2013 | 21:08

Alexandra Mareşi, fosta parteneră a lui Daniel Niţoiu în emisiunea de pe Pro TV, spune că a fost trimisă la secţia de psihiatrie a spitalului Obreja din Capitală şi că a fost internată deşi nu şi-a dat acordul pentru acest lucru.

Totul a început în această seară, când Alexandrei i s-a făcut rău. Tânăra spune că a făcut o cădere de calciu şi că mama sa a chemat Salvarea, dar maşina care a venit la domiciuliul ei nu avea asistent sau doctor.

„Am făcut o cădere de calciu, am leşinat pentru că nu mâncasem nimic toată ziua, iar mama a chemat Ambulanţa. Maşina nu a venit decât cu şofer, iar acesta m-a dus direct la spitalul Obregia. Acolo, o doctoriţă a început să-mi facă o fişă de internare fără să mă consulte deloc. Mai mult, in timp ce îmi făcea fişa, vorbea la telefon”, a declarat Alexandra pentru Cancan.ro.

Tânăra a trecut în ultima perioadă printr-o perioadă mai grea, după ce a rămas fără loc de muncă şi s-a despărţit de iubitul ei. Din acest motiv, ea a trecut printr-un şoc emoţional şi a început să consulte un psiholog.

„Doctorita mi-a spus că sunt agresivă şi că se teme să nu păţesc ceva în seara asta. Mi-a interzis sa ies din spital, a inchis portile şi a chemat poliţia. Poliţiştii au spus că nu s-au întâlnit niciodată cu un asemenea caz şi că nimeni nu are voie să mă ţină aici fără voinţa mea. Pur şi simplu nu mă lasă să plec. Mama este aici şi se roagă de doctoriţă să mă lase să plec, i-a spus că va avea ea grija de mine, dar nu a rezolvat nimic”, ne-a mai declarat, disperată, Alexandra.

 

Ovidiu Maximilian

This browser does not support the video element.