Insula Iubirii s-a încheiat, însă concurenții și ispitele sunt în continuare în centrul atenției. De data aceasta, în vizor a intrat, din nou, „triunghiul” amoros format din Claudiu, Simona și Anamaria. Complicate au fost căile pe care au apucat-o cei trei, dar acum se pare că lucrurile se simplifică, iar în ecuație au rămas doar Anamaria și Claudiu. Aceștia nu se mai ascund și au ieșit la o „ întâlnirea oficială”, la McDonald’s.
La Insula Iubirii, Claudiu a mers alături de Simona, însă foarte rapid atenția i-a fost atrasă de ispita Anamaria Vaida. Bărbatul a dat-o uitării pe blondina pe care a adus-o în Thailanda și a profitat din plin de compania ispitei. Însă, la final, Claudiu a regretat cele întâmplate și a încercat să o convingă pe Simona să îi mai dea încă o șansă, dar la acel moment blonda s-a ținut tare pe poziții.
După ce povestea din Thailanda s-a încheiat, Claudiu a reușit să o împace pe Simona, iar aceștia și-au reluat relația. Însă, se pare că nici de această dată povestea nu a fost cu succes, căci bărbatul a făcut, din nou, cale întoarsă și a ajuns lângă ispită. De ceva timp, Claudiu și Anamaria au tot apărut împreună, s-au întâlnit la diverse evenimente, dar susțineau că întâlnirile dintre ei erau întâmplătoare.
Ei bine, se pare că acum cei doi nu se mai ascund și chiar au avut prima întâlnire oficială, în văzul tuturor. Sătui probabil să se mai tot ferească, aceștia au decis să își asume că între ei există ceva și au ieșit împreună. Recent, cei doi au fost surprinși la o întâlnire. Mai exact, Claudiu a scos-o pe Anamaria la McDonald’s.
Aceștia au petrecut momente bune împreună și probabil că au pus la cale planul de acțiune pe mai departe. La o apă și o cafea, cei doi au pus țara la cale și rămâne de văzut dacă își vor oficializa relația sau și de această dată a fost vorba despre o întâlnire ca între prieteni. Cert este că aceștia nu se mai ascund și își asumă că păstrează legătura. Oare ce părere va avea Simona despre toate aceste lucruri.