Claudiu Mirică a cântat cu Mondial, mulţi îl ştiu din perioada trupei Stigma, iar alţii au fost obişnuiţi acum câţiva ani să îl vadă mai mereu alături de Catinca Roman. De doi ani a ales însă să lase România.
Pentru că, prin 2006, a mai stat o perioadă la Paris, pentru un musical, şi i-a plăcut, Claudiu Mirică a plecat în 2010 în Franţa. De data aceasta definitiv.
„Nu intenţionez să mă mai întorc vreodată decât în vacanţe. Nu-mi mai găseam locul acolo. Sincer, fără să fiu elitist, am preferat să nu-mi bat joc de viaţa mea, cot la cot cu dame de companie şi prezentatori TV fără scrupule”, a spus Claudiu pentru CANCAN.ro.
Cântăreţul a avut un scop precis pentru care a plecat la Paris şi nu are de gând să renunţe la ce face.
„Am ales Parisul pentru că aici am acces la cultură poate mai mult ca oriunde. Şi uite că am şi norocul să-mi fac meseria aşa cum vreau eu. Pe scurt, am demarat un proiect cu o echipă franceză, singurul meu colaborator român este compozitorul George Popa. Lucrez la un album compus de mine, dar şi de el, supervizat de producători francezi”, a explicat Claudiu ce se întâmplă acum în viaţa lui profesională.
Acum, vrea să fie cunoscut mai ales în afara României, iar proiectul său se numeşte Saint Lunaire, după numele unei localităţi la malul mării. „Dar are şi alte conotaţii : un sfânt ‘nebun’ (‘lunaire’); în plus, Luna este considerată, în tradiţia chineză, ca fiind locul morţii (un pic de morbiditate nu strică)”, e părerea românului.
Prima piesă lansată de Saint Lunaire este un cover după Black, o celebră piesă din anii ’80, Wonderful Life, iar videoclipul este realizat in stil pop-art.
Diana Băbeanu