Claudia Sexxy, traumatizată de accidentul suferit în Capitală: „Dumnezeu ne iubeşte şi am scăpat cu bine”
Aflată la volanul maşinii sale, în care mai erau mama şi fratele ei, artista a căzut într-o groapă ce află chiar în mijlocul străzii. În zona respectivă se construieşte, de aproximativ doi ani, un imobil, dar nu există niciun semn care să-i avertizeze pe şoferi că-i paşte un pericol.
Mai mult, spune Claudia, deşi în groapa cu pricina au căzut mai multe maşini, autorizăţile nu au făcut nimic în acest sens. Pentru că traficul este îngreunat, şoferii sunt nevoiţi să meargă pe linia de tramvai, fapt ce a condus la mai multe accidente în zona de pe Calea Văcăreşti.
„Eram în maşină cu mama şi cu fratele meu când am căzut. M-am speriat foarte tare, mai mult pentru vieţile lor. Din fericire, am căzut pe un pietroi şi asta ne-a salvat vieţile… Ne-au scos din maşină oamenii de pe stradă, iar poliţiştii ne-au spus să stăm liniştiţi, dacă tot nu am păţit nimic.
Nu este normal să fii nevoit să circuli pe linia de tramvai, mai ales pe o vreme ca asta”, a declarat cântăreaţa, în exclusivitate pentru Cancan.ro.
Trauma prin care a trecut a făcut-o pe brunetă să ia atitudine şi să încerce să tragă un semnal de alarmă pentru cei care au de suferit din cauza inconştienţei firmelor de construcţie şi nu numai.
„În zona respectivă se ia şi curentul destul de des. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar întâmpla asta noaptea? În groapa în care am căzut erau mai multe plăcuţe de înmatriculare, semn că au căzut acolo şi alte maşini. De altfel, şi eu am văzut un şofer care a plonjat în râpă, dar nu mă gândeam că mi se poate întâmpla şi mie. Ar trebui să fie nişte semne acolo…Bine că am scăpat, Dumnezeu ne iubeşte”, a încheiat frumoasa solistă.
Aflaţi mai multe despre accidentul Claudiei în această, la emisiunea Cancan TV, difuzată de luni până joi de la ora 22:00, pe Acasă TV.
C.V