Claudia Pătrășcanu nu a mai ajuns la emisiunea ”Răi, da Buni”, realizată de Mihai Morar, din cauza unui accident la care a fost martoră. Blocată în trafic, vedeta a vorbit în direct și a relatat ce s-a întâmplat.
„Nu am ajuns la emisiune, am plecat cu două ore înainte de emisiunea voastră, s-a întâmplat un accident grav. Au venit 6 maşini de pompieri şi un elicopter SMURD. Ferească Dumnezeu, voiam să ajung în platou, dar mă gândesc că invitaţia rămâne valabilă.
Nu am înaintat deloc, accidentul a avut loc pe autostradă, acum sunt în parcare. Ideea e că nu sunt neserioasă, nu am întârziat niciodată în 19 ani de carieră. Mâine, de ziua copilului, facem un grătar, mai chemăm nişte copii. Am stat mult şi m-am gândit la accidentul respectiv şi nu mi-a făcut bine”, a spus Claudia Pătrăşcanu.