Polițiștii din Tulcea caută o fată de 16 ani. Adolescenta a plecat de acasă în data de 23 iulie și nu a mai revenit, transmite corespondentul mediafax.ro.
Potrivit reprezentanților IPJ Tulcea, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați – luni – despre dispariția unei adolescente în vârstă de 16 ani. Claudia Frederic este din municipiul Tulcea și ar fi plecat de la domiciliu în data de 23 iulie, iar până în prezent nu a mai revenit.
„Fata are 1,76 metri înălțime, ten deschis, păr șaten, lung până la umeri, ochi albaștri. La momentul dispariției, aceasta purta un tricou alb, pantaloni colanți negri, sandale albe”, au anunțat polițiștii tulceni.
Oamenii legii au început căutările, iar persoanele care pot oferi informaţii ce pot conduce la găsirea fetei sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliţie.