A trecut numai o săptămână de când Claudia de la ”Sexxy” a devenit soţia, în faţa lui Dumnezeu, a lui Gabi Bădălău. Toată lumea se aştepta ca proaspeţii miri să plece într-un voiaj de nuntă, într-o locaţie exotică, mai ales că banii nu sunt o problemă în familia fiului senatorului Nicolae Bădălău.
Nu a fost însă aşa, pentru că tânăra mămică a fost fotografiată de CANCAN.ro, site-ul numărul unu din România, într-o ipostază cât se poate de obişnuită! Claudia a ieşit în parc cu fiul ei, micuţul Gabriel Alexandru, care face deja primii paşi şi este de neoprit! Alături de un ajutor de nădejde, care împingea căruciorul, Claudia a alergat după fiul ei, şi când a obosit l-a purtat în braţe. La un moment dat, au decis amândoi să se odihnească, el, aşezându-se pe vine, la locul de joacă, iar ea pe bancă, unde a găsit răgazul să bea puţină apă.
Tabloul de familie aproape perfect este umbrit însă de lipsa tatălui, Gabi Bădălau. Poate acesta a fost, de altfel, şi motivul pentru care fosta cântăreaţă a reuşit cu greu să schiţeze un zâmbet, lângă fiul ei…
Claudia şi Gabi s-au cununat religios în urmă cu o săptămână, iar petrecerea s-a ţinut în oraşul în care locuiesc, Bolintin, unde a avut loc o nuntă tradiţională. La primăria din localitate a avut loc şi cununia civilă, oficiată chiar de Valentine‘s Day, pe 14 februarie. Atunci, cei doi soţi au petrecut la dublu, pentru că l-au botezat şi pe Gabriel Alexandru. (Gabriel Niculescu)